1. Ce m-a motivat să aleg calea scrisului pentru a sluji semenilor mei?
C. S Lewis, un creştin autentic, autor al mai multor cărţi de învăţătură creştină dar şi scriitor de cărţi cu caracter beletristic – spunea: „Una dintre beneficiile majore ale literaturii este aceea că ea ne oferă un mijloc prin care putem pătrunde pentru o vreme în mintea altora, că ne permite să trăim într-un anumit moment sau să fim prizonierii unei anumite filozofii.”
Rolul unui scriitor este acela de a reda pe paginile operei sale însăşi viaţa aşa cum este ea. Viaţa interioară a fiecărui om de rând înseamnă sentimente, frământări, idei, experienţe. Rolul unui scriitor este acela de a materializa pe paginile unei cărţi prin evenimentele, stările sufleteşti, experienţele personajelor, trăiri din subteranele conştiinţei ceea ce se află într-o formă încâlcită în interiorul nostru. Adevărata literatură seamănă cu viaţa reală, de aceea – o carte bună poate să însemne pentru cel care o parcurge mai mult decât o terapie.
Cred că parcurgând o operă literară cu greutate, cititorul poate căpăta înţelepciunea vieţii explorând frământările, alegerile greşite, eşecurile unui personaj, astfel putând preveni anumite situaţii de viaţă care nu sunt bune sau poate fi influenţat în a lua cele mai bune decizii în viaţa reală dacă identificându-se cu trăirile unui personaj dintr-o operă literară a înţeles enormele beneficii datorate înfăptuirii binelui şi respingerii răului.
2. Cum am reuşit să materializez scopul pe care mi l-am propus in romanul “Portete din cioburi?”
La baza romanului, pe lângă pregătirea teoretică obţinută din materiale de specialitate: manuale şi tratate din domeniul psihologiei şi al sociologiei, a stat o cazuistică bogată. Lucrând direct cu oamenii în cadrul cabinetului de consiliere, am venit în contact cu unele dintre cele mai acute probleme cu care se confrună generaţia noastră: relaţii premaritale, avort, crizele vârstelor, crize emoţionale şi crize maritale ce pot genera divorţul.
Romanul „ Portrete din cioburi” este o istorie de familie care surprinde trei generaţii. Am ales special să tratez cadrul social şi modul de a gândi al personajelor din aceste trei generaţii cu scopul de a arăta şi progresia imoralităţii în societate odată cu trecerea anilor. Labirintul înşelător, plin de tentaţii înşelătoare al lumii – bineînţeles că a a fost prezent în societatea românească şi în anii de dinaintea momentului „ Decembrie 1989” – însă, o dată cu o înţelegere greşită a ceea ce înseamnă libertatea, imoralitatea a progresat, aceasta a atras după sine şi erodarea relaţiilor de familie.
Democratizarea şi liberalizarea vieţii sociale au determinat o mai mare permisivitate în ceea ce înseamnă relaţiile premaritale, avortul, ruptura familiei, Scăderea influenţei bisericii, îndulcirea legislaţiei, mass media, filmele, literatura au contribuit la a se renunţa la normele morale, fapt care a facilitat calea spre confuzie, crize emoţionale, copii ce se dezvolta anormal emoţional în familii monoparentale, fete care au experimentat de timpuriu traumele unui avort.
Am dorit ca romanul “Portrete din cioburi” sa fie ca un glas al lui Dummnezeu pentru o societate care se îndreaptă spre un dezastru moral. De ce? Pentru că parte a acestei societăţi suntem noi înşine, copii noştrii, generaţiile care vin după noi.
Oricât ar căuta oamenii soluţii şi subterfugii, niciodată nu s-a putut inventa o cale sigură de adormire a conştiinţei Personajele romanului “Portrete din cioburi” se raportează mereu la propria conştiinţă şi sunt sancţiinate de ea. Dostoievski, vorbind despre Feodor Karamazov, spunea că omul nu este rău în sine. Probabil el pune in discuţie tocmai conştiinţa omului, care îi aduce aminte acestuia că binele există în el, pus de Dumnezeu. Această raportare apare şi în romanul “ Portrete din cioburi” – o comparaţie între răul din exterior şi binele interior: conştiinta.
3. Ce aduce ca notă distinctă în literatură romanele pe care le-am scris?
Consider că ideile propagate de marii gânditori ai lumii fie sunt pro creştinism sau contra creştinism. Aşadar toată sursa inspiraţiei mele a fost influenţată de conceptul creştin. Creştinismul este suficient de complex şi îl putem regăsi în toate domeniile existenţei începând de la arte până la structura societăţii.
Spre deosebire de alte romane în care scriitori urmăresc doar a proiecta cât mai bine anumite aspecte din realitate: sentimente, frământări, experienţe, toate acestea văzute numai din perspectiva umană, un scriitor influenţat de conceptul creştin despre viaţă are menirea de a arăta cititorului că dincolo de experineţa umană limitată este Divinitatea.
În faţa confruntărilor cu durerea, cu zbaterile, cu marile tragisme ale noastre personale care sunt de fapt părţi inerente ale marilor tragisme ale umanităţii, ale societăţii- răspunsurile umane sunt limitate. Eu cred că un scriitor, oricât ar fi de iscusit în a reda anumite stări suflteşti sau evenimente, dacă exclude vocea lui Dumnezeu din scrierile sale, ele nu şi-au atins întru-totul menirea.
Oamenii când citesc o carte, nu au nevoie doar să fie puşi faţă în faţă cu realităţile plăcute ori zguduitoare ale vieţii şi atât… Nu suntem doar spectatori ai propriei noastre vieţi şi când lecturăm o carte nu este suficient să urmărim doar spectacolul altor vieţi în care să ne regăsim şi nimic mai mult… Oamenii au nevoie de soluţii, au nevoie să înţeleagă că viaţa lor nu este întămplătoare, că durerilor, zbaterilor, problemelor cu care se confruntă există Cineva care le poate da răspunsuri şi soluţii nu doar pentru viaţa aceasta efemeră ci pentru veşnicie.
Aici vreau să fac o specificaţie: prin scrierile mele am vrut să răstorn modelul „ romanelor creştine doctrinare” – pe care le-aş numi „clişee religioase” pentru că nu este prezentată realitatea aşa cum este ea. Sunt descrise personaje şi destine ideale, extrem de bune şi optimiste care nu se confruntă cu eşecuri şi care întotdeauna biruiesc. În astfel de romane – cititorii nu regăsesc, pot deveni chiar frustraţi pentru că viaţa este altfel. Doar prin creativitate autentică, omenirii îi poate fi transmisă: scopul, direcţia vieţii şi adevăratele valorii. Tocmai de aceea m-am folosit de medii, structuri sufleteşti, convingeri mergând până la marginalitatea concepţiilor creştine (exemplu în romanul „ Portrete din cioburi” – o frescă a societăţii şi a mentalităţii populaţiei dinainte de momentul Decembrie 89 – văzută prin ochii protagoniştilor tată şi fiu – Emil şi Gabriel – adepţi ai materialismului dialectic).
Scopul principal al romanelor pe care le scriu nu este demonstraţia faptului că literatura nu este o încăpere complet diferită de cea a realităţii. Crezul meu narativ merge în direcţia suprapunerii acestor două noţiuni. Literatura este viaţă, dar nu neaparat în sensul realist al cuvântului, pe linia unui Balzac. Literatura mea este realitatea pe cerul căreia fugar apar stelele artei: ficţiuni care întăresc şi mai mult pretenţia de autenticitate. Consider că originalitatea mea se rezumă astfel: plecând de la realitate, voi ajunge la literatura mea; plecând de la literatura mea, voi ajunge la realitate. Relativismul postmodern se situează în urma mea, regăsit în poeziile tinereţii mele, de aceea consider că este un punct depăşit. Este timpul pentru altceva, pentru scoaterea de la naftalină a vechilor metode literare demne de a fi din nou fructificate, bineînţeles, printr-o metodă ce se situează în zona deconstructivistă.
Calea de a sluji semenilor prin arta scrisului ales de mine este nespus de anevoioasă, însă satisfacţiile în urma impactului pe care îl are puterea cuvântului scris în vieţile oamenilor sunt mai presus de orice aşa-zisă jertfă. Mai mult decât toate aceasta însă- închinarea pe care o aduc unui Dumnezeu autentic, alegând prin scrierile mele să fiu de partea Adevărului şi a Libertăţii, într-o lume a minciunii, luptând şi apărând valorile morale într-un univers pervertit, lipsit de direcţie şi de o individualitate reală– este cel mai mare câştig. În lumea lui Nietzsche, nu îmi este ruşine să fiu o „idioată” dostoievskeană.
Ligia Seman, 19 septembrie, 2011, Librăriile Alexandria, Iaşi
