FRAGMENT DIN ROMANUL “TRAGEDIE SI TRIUMF” – VISUL BATRANULUI PUSCARIAS… Acest pasaj l- am scris cu multe lacrimi meditând la jertfa de pe cruce si atitudinea noastra fata de ea…

“… În noaptea aceea însa, am avut un vis. Se facea ca eram din nou în locul acela, exact în locul unde ma întâlnisem cu vaduva. Eu eram de-o parte a gratiilor, dar de cealalta parte, exact în locul unde fusese femeia, statea acum Cristos. Nu îngenunchease ca si ea. El este Dumnezeu, cum s-ar fi putut asa ceva? Avea însa, aidoma ei, mâinile întinse dupa mine pe dupa gratii. L-am recunoscut dupa cununa de spini de pe frunte, dupa mâinile strapunse. M-am cutremurat. Tremuram tot. Am vrut din nou sa fug, ca si atunci când o lasasem pe femeie acolo îngenuncheata în Numele Iubirii, întorcându-i spatele. Dar, ori încotro voiam s-o apuc, ma izbeam de aceasta imagine: Cristos de partea cealalta a gratiilor cu fruntea încununata lipita de ele si cu mâinile întinse. Deodata am simtit ca puterile ma lasa, ca nu mai pot face un singur gest de împotrivire. I-am descoperit ochii, asa cum îi descoperisem pe ai femeii: ea în penumbra, iar eu în lumina. Acum însa eram si eu si Cristos învaluiti într-o asa lumina încat puteam sa observ pana si cel mai mic amanunt.

Un ochi de-al Lui plângea, iar altul stralucea… Imagine aidoma celei din întâlnirea reala cu femeia, dar puteam sa vad în ochiul care plângea o tristete atât de imensa… atât de imensa ca ma podidira si pe mine lacrimile… Priveam spre cununa de spini, priveam în ochiul acela si plângeam. Parea ca toata tristetea lumii se adunase în el… Si în vis am vazut deodata cum se deschide prin acel ochi al lacrimilor dumnezeiesti o lume, sau mai bine zis o fata a lumii: ucigasi asemenea mie care tagaduiau în constiinta fapte asemanatoare (era ciudat ca întelegeam atât de bine gândurile lor), hoti, mincinosi… tot ceea ce reprezinta gunoiul omenirii ajuns sa înfunde ocna. Dar nu erau doar ei, ci împreuna cu acestia se afla lume onorabila: oameni cu fata cinstita, oameni religiosi care mergeau grabiti la biserici, barbati si femei ce pareau curiosi. Ma miram ca în imaginea acelui ochi l-am revazut iar pe Cristos Însusi. Întindea mâinile spre ei, cum întindea spre mine acolo dupa gratii. Dar ei erau prea ocupati: unii se grabeau sa încheie afaceri, altii sa isi ia copiii de la scoala, altii sa învete, altii sa cladeasca, altii – coplesiti de problemele marunte ale zilei, altii preocupați cu mersul la biserica… Iar Cristos statea trist, cu cununa de spini pe cap si Ii privea. I se închideau usi de case si de biserici în fata. Ce ma mai mira la acestia din urma era cum ei se grabeau la biserica iar Cristos era chiar lânga ei. Ce grozăvie: El întindea bratele Lui de Dumnezeu si ei întorceau spatele, convinși fiind ca merg de fapt in directia buna! Cristos dorea sa intre sa intre in casele si bisericile lor insa ei ii închideau usa.
– Este prea de tot! am zis. Ticalosii!
Nici nu am terminat bine de rostit ca m-am vazut eu însumi acolo. Cristos întindea mâinile spre mine si eu fugeam… cum fugisem de vaduva. Am intrat si i-am închis
usa în fata. Eu eram înauntru si El afara. Statea lipit de usa si batea încetisor. Din fruntea Lui curgeau siroaie de sânge, din mâini…
– Sunt un ticalos!”, am zis atunci. Am ucis un om si vreau acum sa-L ucid înca o data pe Cristos? Ticalos ce sunt! Ticalos!” Am deschis usa repede. Plângeam în hohote. Ciudat ca atunci când a pasit El înauntru nu mai avea sânge pe frunte, ci o coroana regeasca de o stralucire cum n-am mai vazut vreodata, si nu-I mai curgeau siroaie de sange din mâini.

În momentul acela imaginea ochiului care plângea s-a întunecat… N- am mai deslusit nimic acolo. S-a deschis imaginea celuilalt ochi. Era o alta lume. Oamenilor de acolo li se vedea inima: în ea era imaginea lui Cristos ca rege. În unele inimi Cristos era mai mare, în altele mai mic. În cele în care era mai mare -chipul pamântesc al acelor oameni stralucea mai mult. O fericire nespusa m-a cuprins privind chipul lui Cristos straluminat de un zâmbet. Din zâmbetul Lui curgeau raze spre cei de acolo. El era sursa fericirii lor, a pacii, a bucuriei. Spre deosebire de cei din celalalt ochi, acestia Îl vedeau si se bucurau de El mai mult ca de orice în lume. Traiau normal, ca si cei pe care i-am vazut in ochiul celalalt, dar treburile zilnice nu-i preocupau mai mult decât îi fascina Cristos. Orice faceau în lume, era ca si cum El era acolo,
mereu prezent. Am zis:
– Aici, în lumea asta vreau sa traiesc! E atât de bine, e atâta pace si fericire… Doamne, nici nu mai vreau sa vad imaginea cealalta! E prea trista! ” Dar Dumnezeu nu m-a crutat. Mi
s-a aratat din nou imaginea cuprinsa în ochiul trist. Am înteles ca Cristos suferea mult din pricina a ceea ce-mi dezvaluia, pentru ca din ochiul Lui începura sa curga mai mult ca pâna atunci lacrimi.
— De ce, Doamne, îmi arati tocmai mie durerea Ta, mie, care nu merit nimic, care sunt un ucigas, care merit iadul? rosteam fara încetare. Apoi m-a cuprins asa o jale, o duiosie, nici eu nu mai stiu ce sentimente… Si ele renasc de fiecare data când îmi amintesc…
Atunci plâng si ma închin. Dar, hai sa-ti spun si tie ce am vazut mai departe!
Stii ca ti-am povestit înainte despre cei vazuti în ochiul care plangea si care mergeau chiar la biserici… cum Cristos întindea bratele spre ei, dar nu-L vedeau. De data aceasta i-am vazut mai de aproape pe acestia. Erau bine îmbracati, ca de duminica, de sarbatoare. Mergeau spre biserica si aveau Scriptura sub brat. Pe drumul pe care înaintau—de-o parte si de alta—vedeam mâini întinse, auzeam gemete de ti se rupea sufletul. La început am crezut ca acei care se tânguiau erau cersetori muribunzi si implorau mila . Dar nu era asa. Erau dintre aceia pe care i-am vazut ca fiind criminali, hoti, mincinosi, dar si oameni onorabili, îmbraccati bine… Insa – sa vezi ce minune mare: trupul si hainele le erau transparente. În ei se vedea imaginea unui alt om, cu totul diferit de cei onorabil: cersetor, în zdrente, cu chipul contorsionat de suferinta, de boala, de foame, de sete… Si omul acela din ei, nenorocit, cersea mila. Întindea mâinile spre cei care treceau pe drum cu Biblia în mâna si mergeau grăbiți la biserica. Se uitau la ceas ca sa nu întârzie. Parte din ei nu-i vedeau pe cei ce implorau mila, dar altii îi vedeau. Era însa ceva ciudat cu ei. Ce m-am mai cutremurat când am descoperit! Ei însisi aveau rani… rani adânci. Energia lor se consuma luptând cu ranile. Si culmea, ranile si le faceau unii altora… Sufereau, plângeau, se învinuiau! Ei, care erau rânduiti sa dea mila si mângâiere celor de pe marginea drumului, de-abia supravietuiau!
— Doamne, ce sa însemne asta? Ce sa însemne asta? Ma tot întrebam.
Pâna la urma, dupa un timp, i-am vazut cum disperati, târându- se sub povara ranilor, începura sa-L caute pe Cristos. Ei, care trecusera mai înainte indiferenti pe lânga El. Numai putin de-L cautau, El se si arata: le vindeca ranile, le mângâia sufletele zdrobite.
Deveneau parca dintr-o data cu totul alti oameni. Cand cei ce nu fusesera atinsi de Cristos îi raneau – ei foloseau armele iubirii. Ii îmbratisau, se rugau pentru ei. Iubirea mergea pana la paroxism – sărutau mâna care îi lovea peste obraz, întorcandu- l chiar si pe celalalt. Dragostea lor pasionala fata de Cristos si semenii lor îi cucerea si pe ceilalti, adica îi determina sa-L caute si ei pe Mantuitorul.
Ma gândeam:
– Doamne, cum au putut suferi atât de mult din pricina pacatului când dragostea era de fapt atât de simpla? ” Cata fericire radia acum pe chipul lor! Se îmbratisau, cântau, se mângâiau unul pe celalalt, îsi obladuiau rani…
Ziceai ca era o singura persoana nu mai multe… Persoana aceea era parca însusi Cristos, dar nu cu un ochi trist si unul vesel..
Avea amândoi ochii luminati de o imensa satisfactie si bucurie. Si chipul Lui se întindea
peste tot globul. Cei plini de iubire au inceput sa împartă zdrentarosilor de pe margini de
drumuri: hrana, haine, apa, medicamente pentru bolile lor… Chipul cersetorilor aflat pe moarte – la gesturile de iubire – înflorea… si înflorea parca întreg globul pământesc – ca si cum acolo ar fi fost un mugure de primavara ce exploda in flori mii si mii …
— N-am înteles eu atunci prea multe din cele ce am vazut, concluziona, batrânul, dar o viata întreaga eu, care eram închis si nu puteam merge la vreo biserica, m-am tot rugat si am zis:
– Doamne,, Tu care esti Atotputernic, fa sa straluceasca chipul Tau peste cei care
merg duminicile la biserica. Fa sa si si înteleaga harul pe care Îl au si nu-I lasa sa se consume pentru lucruri de nimic când lumea pierdută geme de-o parte si de alta a drumului vietii pe care ei merg… Fa-i sa plânga în hohote pentru cei pierduți asa cum plâng eu când îmi amintesc de chipul
Tau trist care priveste la nepasarea. Te rog, deschide- le ochii sa Te vada cât esti de
aproape de ei… Sa nu întoarca sageti care ranesc fratele crestin, chiar daca el cu stiinta sau nestiinta nestiinta i-a ranit, ci sa faca asa cum Tu înveti în Scripturi: ” Nu te lasa biruit de rau ci biruieste raul prin bine!» Si ma ajuta si pe mine sa fiu vesnic o raza de lumina pe chipul Tau, Doamne, eu, care am fost cel de pe urma … criminal si fiara netrebnica. Doamne, daca ma ajuti, Te voi iubi toata viata, si ii voi iubi si pe semenii mei cum m-ai iubit Tu pe mine…”
Nici Vlad nu întelesese prea multe, iar puterile batrânului— dupa ce spusese toate acestea—slabira dintr-o data, ca si cum pentru a spune coerent tot ce avea pe suflet îsi consumase pe deplin toata putina energia pe care o mai avusese în trupul lui, mai aproape de umbra decât de viata… Dupa ce terminase, ramasese pe perna, cu capul într-o parte, vlaguit de moartea ce se apropia si cu raza de lumina ce-o ceruse lui Cristos pe chip, indiciul vietii vesnice a omului interior…

Bătrânul avea cerul în pamântul din el si cerul din el, în cer îl ducea…

Batranul îsi dadu suflarea în bratele lui Vlad. Deschise ochii doar înainte ca ultima farâma de viata sa se smulga spre cele ceresti. Si acea ultima farâma se înăltă într-o sublima fericire când vazu înca o data chipul lui Vlad deasupra-i, care acum într-adevar – semana cu al lui Cristos.
În ochii tânarului se zbateau acele lacrimi cu care sufletul era obisnuit sa-si exteriorizeze urletul singuratatii, al durerii, al sfârselii.
„Nu! Nu! Înca o fiinta ce-l iubise i se lua!” era strigatul… I se lua si aceasta fiinta cum îi fusesera luate mama, caminul, Ana, fratiorii, frumusetea, tineretea, drepturile…totul!
Nevazuta dar reala însa, era Fiinta vesnic prezenta pe care nimeni nu i- o mai putea smulge din inima: nici moartea, nici via[a, nici îngerii, nici demonii… “Nici moartea, nici viata, nici stapânirile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înaltimea, nici adâncimea, nici o alta faptura nu vor fi în stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Cristos, Domnul nostru!” (Romani 8: 38, 39).”

869087F0-9D81-47F2-996F-C77CEF4A8C71

Reclame

Fragment din romanul ” Suflet și virtual”, de Ligia Seman -momentul culminant care se derulează pe muntele înzăpezit unde tatăl și fiul vor bate un cui în Crucea de pe Vârful Răscrucea

Pentru Marcus, este lung și dureros procesul eliberării de adicția de computer și pornografie, de jocuri electronice care promovează chiar demonicul prin auzirea vocii lui Lucifer. Vindecarea sufletului sfâșiat din pricina abuzului a tânărului Marcus Stoenoiu, a sentimentelor de respingere, necesită multă iubire răbdătoare, strategii spirituale și psihoterapeutice care își vor atinge ținta doar prin lucrarea Duhului Sfânt. Una dintre strategiile care au atins special inima tânărului, s-a dovedit a fi metoda numită de psihologi ” a bate un cui”. Misiunea este încredințată de consilier tatălui lui Marcus care va avea parte de o remarcabilă convertire în urma unui accident pe drumul înzăpezit ce duce spre Vârful Răscrucea.
Fragmentul prezintă un moment culminant al evenimentului care se derulează pe Vârful înzăpezit al muntelui, numit Răscrucea.

”— Mă uimești, tată, niciodată nu mi‑ai vorbit în felul acesta! Chiar niciodată! Mișcat până la lacrimi, răscolit de cele rostite de el, Marcus urmărise cum mâna tremurândă a tatălui bătuse cuiul în mijlocul grinzii de lemn, în partea de sus.
Când îi veni rândul, fu cuprins de emoții neașteptat de răvășitoare. Cu mari eforturi își putea suprima tremurul mâinii când ciocanul izbea cu zgomot în capul cuiului. Prima lovitură fusese imprecisă, astfel încât cuiul se strâmbă, de aceea se fâstâci și mai mult amintindu‑și că, în general, tatăl se arăta plictisit de activitățile lui, nemulțumit de lucrurile ce le făcea. Avusese nevoie de intervenția tatălui pentru a îndrepta cuiul, însă nu se simți înjosit, criticat pentru nereușita lui. De aceea, următoarele lovituri de ciocan au fost sigure, precise, deși mâinile încă îi mai tremurau. Cu fiecare lovitură în plus a ciocanului, cuiul se adânci tot mai mult în lemn. Rămase la suprafață doar capul cuiului, un punct mic ce de abia se mai zărea în semiîntuneric, dar ei știau că el este bine înfipt acolo.
Pe fața tatălui se așternu o mare fericire când operațiunea a fost dusă la bun sfârșit. Zâmbea. Marcus simțea cum îi curgeau broboane de sudoare pe șira spinării, era tot roșu la față, dar arbora și el un surâs satisfăcut. De acolo, de sus, de pe culmea muntelui, după ce bătuse cuiul în crucea de lemn, lumea i se păru lui Marcus deodată schimbată. Trăia sentimente asemănătoare cu acelea când, fiind în cabinetul de consiliere al lui Gabriel, acesta fie îi așeza mâna pe umăr în semn de acceptare, fie se apleca mai mult spre el, căutând să‑i arate prin gesturi că îi pasă de el, că îi ascultă cu mult interes destăinuirile; îi amintea de fața lui blândă, ce părea învăluită în lumină, când aducea la suprafață tot întunericul din el prin mărturisiri zguduitoare, în timp ce o rază de soare pătrundea prin fereastră inundând chipul consilierului, făcându‑l să pară în ochii adolescentului când un erou uman, când un trimis al Cerului. Și iată că, acum, tatăl său semăna foarte bine cu Gabriel, la fel de erou, mesager divin, dar și uman.
Înviorat de fața radioasă a fiului, tatăl scoase din buzunar albumul de fotografii. Le‑a pregătit pe toate dinainte, le‑a ales, le‑a așezat cu grijă printre filele albumului. Marcus bebeluș, fiul său de vârsta preșcolară, tatăl, purtându‑și fiul în brațe. Toată familia: el, Luiza, Adrian și Marcus surprinși în diferite momente de fericire… Marcus în primii ani de școală… la vârsta școlii gimnaziale… la liceu… Din nou, fotografii de familie făcute cu diferite ocazii pe care și le reaminteau acum cu plăcere, reînviind momente de neuitat. Se opreau mai mult asupra unor fotografii, zâmbind sau fiind puși pe gânduri în încercarea de a‑și aminti ocazia când au fost făcute. Din imaginile impregnate pe hârtie răzbătea doar afecțiune, camaraderie, intimitate, nimic rău sau supărător.
— Așa eram noi! repetă de câteva ori tatăl. Numai afecțiune, își întări spusele. Era ca și cum ar fi dorit să susțină ideea unei relații ideale tată‑ fiu. Eram fericiți, cu alte cuvinte, adăugă el în timp ce puritatea albă care strălucea în lumina lunii nou‑răsărite favoriza parcă ideea că tot ceea ce era cel mai bun se înfăptuise, dizolvând în nemărginirea imaculată toate amintirile grele, rănile ce și le făcuseră unul altuia, surpând orice cărămidă a zidului ce se interpusese între ei doi. Ceea ce îl răscolea pe Marcus acum era schimbarea atât de dramatică și dintr‑odată a tatălui său în ce privește felul cum analiza trecutul, cum se raporta la prezent.
Părea cu totul alt om față de cel pe care îl lăsase în urma lui în timp ce urcau spre vârf. Privitor la această transformare, căuta un răspuns logic. Deși fotografiile erau frumoase, scormonea în trecutul apropiat și cu greu putea fi de acord cu o splendidă afecțiune cândva existentă între ei pe care tatăl o evoca mereu. Într‑un fel, îi era milă de el! Îi păru deodată îmbătrânit, sleit și smerit… O mare vină o avea el, copilul, dar la urma urmelor, cea mai mare vină era a adultului. În pofida exaltării tatălui, el simțea că trecutul nu mai poate fi înviat, că acei ani de abnegație nu vor mai fi restabiliți nicicând… că au fost pierduți și așa vor rămâne… Însă, în timp ce privea dincolo de albumul de fotografii înspre crucea a cărei siluetă se profila în lumina lunii, o stare nedeslușită, cu totul diferită de obsesia unui trecut iremediabil, umplea de ceva nou ființa lui, precum acea băltoacă maronie și mâloasă din mijlocul pădurii era înviorată și transformată de șuvoiul apelor într‑o minune a naturii – un lac de munte cu apă proaspătă și limpede.
Acel simțământ deveni și mai evident când, în drumul spre cabană, sprijinindu‑și tatăl de brațul său, ascultase cu luare aminte relatarea lui detaliată, înfricoșătoare și exuberantă a experienței stranii ce tocmai o trăise. Marcus deducea că tatăl său avusese un delir din pricina stării de pierdere a cunoștinței datorată loviturii la cap. În astfel de momente, creierul, încordându‑și toate resorturile pentru supraviețuire, poate declanșa cu o intensitate neobișnuită anumite vedenii care să fie confundate cu sclipiri de trăiri superioare. Îl punea pe gânduri însă efectul transformator pe care îl produsese această experiență asupra tatălui său. O atare situație, evocată în starea normală de funcționare a creierului, dovedea că nu avea cum să fie doar un rezultat al unui creier încordat sau o nălucire, un vis fantastic, ci o trăire reală în contact cu o altă lume superioară. Transformarea tatălui său dovedea că lumea în care el călătorise era cum nu se poate mai reală, nu doar un produs al imaginației celor care cred în viața viitoare. Marcus mai citise și urmărise videouri pe Internet despre astfel de experiențe care făceau ca viața celor în cauză să se schimbe dramatic. Și dacă experiențele celor cărora li s‑a dat să întrezărească raiul și iadul erau verosimile, după cum argumenta și trăirea tatălui său, însemna că raiul și iadul, precum și viața veșnică de după moarte și ceea ce spune Biblia, sunt reale… Îi trecea prin minte că i‑ar fi plăcut și lui să trăiască o astfel de aventură. I se părea fascinantă. Îl credea pe tatăl său, dar încă se mai îndoia și se gândea că doar dacă ar fi martor el însuși la un astfel de fenomen, asemenea tatălui său, ar crede cu adevărat și s‑ar întoarce radical schimbat în viață. ”
C9747A31-F593-4AF5-97E7-2E0420503DA6

Fragment din romanul ” Suflet și virtual” – din trăirile sufletești ale tânărului Marcus, dependent de computer, cum această dependență îi afectează întreaga ființă, relația cu fata ce o iubește și cum rugăciunea mamei aduce o geană de lumină în sufletul cuprins de întuneric al fiului ei.

90BE2A65-1457-4172-BB70-14AD29AAEBA9

”Și mai era ceva ce îl ținea cu mare forță între aceste două lumi: patima egoistă de care nu putea scăpa. Dar și acea forță amețitoare și malefică ce venea din partea ei și care îl trăgea tot mai mult în jos, căci nu era pregătit să facă față luptelor de împotrivire. Sandra nu era doar fotografia unei femei necunoscute de pe Internet. Avea acces la sufletul lui prin comunicare și prin stârnirea sentimentelor, mai mult decât orice sistem virtual depravat. Sandra era ea însăși și fotografia, și filmul, și sistemul virtual, dar și sufletul seducător care îi trăgea sufletul spre prăpastie. Îi inducea ideea că nu este decât un mare egoist care nu își va putea trăi altfel viața decât speculând momentul pentru satisfacerea propriilor dorințe. Fata pe care dorea să o iubească pur devenise dintr‑odată o unealtă a unor desfătări dorite cu frenezie. Îl făcea să uite de orice principii, de respect și țeluri înalte… Punea la picioarele ei clipa. Uita de el și de veșnicie. Dădea vina pe ea, dar când era sincer cu el însuși, trebuia să recunoască faptul că, oricâte dorințe bune ar fi avut față de ea, nu rezista compromisului din cauza presiunii puternice a imaginației sale formate în decursul timpului de fanteziile erotice pe care le consumase în lumea Internetului. Nu era simplu să te eliberezi de aceste lanțuri! În perioada cât a stat aproape de Gabriel, a participat la discuțiile care abordau problemele emoționale, de relații sau dependențe din perspectiva lui Dumnezeu, a avut un ghid pentru viață, era însoțit inexplicabil de o putere mai presus de el însuși, era ajutat să se țină de anumite hotărâri, să fie disciplinat, serios, simțitor și uman. Citind un pasaj din Biblie, cugetând la idei pe care le găsea aici, descoperise că există o putere dincolo de el însuși și motivații serioase pentru a se ajuta pe sine și pe Sandra.
Dar de când se îndepărtase de sursa binelui, căuta cu și mai multă aviditate să își umple vidul din el cu imagini și filme cu deviații extreme. Din cauza aceasta, se trezea de multe ori tratând‑o pe Sandra ca pe o femeie de moravuri ușoare și nimic mai mult. Nu era deloc mai altruist decât cei care o batjocoreau pe față, iar fata nu se opunea mojiciei lui. Această atitudine a ei, pe de o parte, îl îndurera, înțelegând că ea nu mai știe să se apere… Pe de altă parte, îl îngrijora, înțelegând că, din pricina prea multei uzuri și a rănilor sufletești, nu mai putea discerne între ce este normal sau nu într‑o relație. Oricâtă voință ar fi avut, nu era capabilă să se lase iubită și să iubească în adevăratul sens al cuvântului. Fusese educată că poate ține lângă ea un bărbat doar dacă se oferă și, astfel, suferea și înainte și după aceea… Erau nefericiți amândoi. Rușinea și vinovățiile îi devastau sufletul, dar nu se putea opri.
Își promitea sieși că va fi pentru ultima dată, dar uita de sine de fiecare dată și nu avea control asupra lui însuși. Și‑ar fi dorit în acele situații să fi fost învățat de copil cu disciplina, să fi fost antrenat în autocontrol căci de multe dureri ar fi fost scutit. Prins și torturat în acest angrenaj chinuitor, îl invadară din nou sentimente de răzvrătire față de tatăl său, de neiertare față de indulgența mamei și de o ură nestăvilită împotriva Generalului, a colegilor de liceu care, exploatându‑i sensibilitatea, l‑au împins în prăpastia unei vieți dezumanizante, lipsite de ideal, exilându‑l pe insula unei lumi periculoase. Era superactiv în acea lume, dar simțea că aceasta îi ținea captive și sufletul, și spiritul, și trupul. Cu cât dorea mai mult să se îndepărteze de ea, cu atât tentacule nevăzute îl urmăreau, cuprinzându‑l, paralizându‑i și mintea și voința, alterându‑i sentimentele, alimentându‑i cu și mai mult combustibil dorința de a se pierde pe sine în plăcerile acestui labirint.

Întorcându‑se înspre sursa care îi abrutiza sufletul și îl desensibiliza față de ceea ce este normal și uman, deși se dovedise a fi un tânăr cu mult potențial de a iubi până la jertfă, nu mai regăsea în el nici măcar sentimentul iubirii normale a unui băiat pentru o fată, oricât s‑ar fi luptat, deși știa că este îndrăgostit de Sandra și păstra mai departe în străfundul ființei lui credința că relația cu ea era ceva delicat și de valoare. Curând, toată această avalanșă de lucruri senzuale și deviante oferite de civilizația modernă, nelimitarea la care avea acces datorită creierului său extrem de dotat în lumea informaticii i‑au creat o stare sufletească diformă și o gândire tot mai confuză, dominată de fantasme. O rărise cu motocicleta, dar și cu sportul lui extrem de a sări de pe poduri înalte. Rareori își mai făcea apariția în casă. Doar ce traversa livingul când se întorcea de la școală, apoi se închidea cu cheia în camera lui. Și nimeni nu putea pătrunde la el. Uneori, nici nu ieșea din cameră pentru a lua masa. Îl dureau și capul și spatele, dar nu se plângea nimănui. În toiul nopților nedormite, obosit și stors la maximum de energie, chinuit de o migrenă cumplită, se ridica dintr‑odată din fața computerului. Se plimba prin camera lui ca un animal încolțit. Cădea pe gânduri, întrebându‑se: Unde mă aflu? Își răspundea: Aici! Dar nu era mulțumit cu răspunsul, căci acesta îl făcea să se simtă și mai gol, și mai deprimat. Se întreba din nou: Și totuși, unde mă aflu? Își răspundea, după un răstimp în care, cu multe eforturi mintale, reușea să aibă o întâlnire reală cu sine însuși: ”Nu, nu! Eu nu mă aflu aici pentru că tot ce mă înconjoară nu mai există pentru mine.”
Se îndrepta mașinal spre fereastră. Tot timpul, și zi și noapte, storurile le ținea lăsate. Nu mai știa când e lumină sau întuneric afară. Când e noapte sau o dimineață înviorătoare… Trăia într‑o nesfârșită buimăceală, cugetări pline de sălbăticie, răbufniri instinctuale și apoi frământări de conștiință, ca și cum de mult timp s‑ar fi aflat închis într‑o temniță subterană. ”Și totuși, unde mă aflu? Oare unde? ”
De la o vreme, mama lui ajungea înaintea lui acasă. Trăgea storurile de la fereastră, aducând lumina zilei în camera lui întunecoasă, ștergea praful, îi rânduia lucrurile împrăștiate. Lăsa fereastra larg deschisă pentru a pătrunde în camera lui îmbâcsită aer proaspăt. Odată, când s‑a întors de la cursuri, spre uimirea lui a găsit‑o tocmai pe ea, o femeie atât de cultă și rafinată, prosternată pe genunchi lângă patul lui. Știa că mama lui nu cunoaște multe despre Dumnezeu, dar faptul că se ruga pentru el era o dovadă a faptului că în sufletul lui întunecos, precum o temniță aflată sub pământ, era posibil să mai pătrundă iar o geană de lumină. ”
(” Suflet și virtual” , Ligia Seman )
DB80E144-99C7-4C72-88C4-346FD27F12FD

RECENZIE A ROMANULUI ” SUFLET ȘI VIRTUAL”

Un maestru al cărților scrise, profesor universitar și adept al filozofiei nihiliste, un singuratic care se izoleaza in mijlocul familiei cu scopul de a crea, in momente de criza va cauta sa- si găsească identitatea si echilibrul. Fiind atât de singur, neavând cu cine comunica, își creează un profil fals de facebook. Au loc discuții înflăcărate între personajul real Andrei Stejaru și personajul creat de el, pe care îl numește simbolic Oliver T. ( T. de la Twis, T. de la Travel, T. de la True și T. de la Te iubesc). În timpul acestor discuții, își face apariția un alt personaj virtual care se numeste simbolic : “ Altfel de ganduri”. Profesorul fi putut să afle cine este persoana îndrăzneața care se ascunde in spatele acestui profil, dar din dorința de a nu rămâne singur, acceptă această comunicare abstracată, ea fiind mai de dorit decat lupta izolată cu propriile-i temeri și întrebări chinuitoare pentru că sotia lui, singura ființă ce îl iubea si ce se jertfise o viata intreaga pentru el – se confrunta cu un diagnostic terminal.
Din pricina izolării scriitorului, a relațiilor defectuoase între părinți se naște o mare suferinta si sentimente de respingere în sufletul fiicei lor, Ziana care, fiind confruntată cu mari confuzii de identitate va ajunge dependentă de droguri, prostituată in virtual si apoi prostituată de lux in capitala Franței fiind înșelată că astfel va putea ajunge o celebritate în lumea modei sau a fimului.

“ Altfel de ganduri” este, de fapt strigătul disperat după ajutor al fiicei profesorului înainte de a se îndrepta spre drumul demoralizării. Culmea dramatismului este că ea este cea care îl îndrumă pe nihilistul convins spre ADEVAR căci asistentul universitar al profesorului este creștin si, înțelegând drama familiei Stejaru, va intervini prin virtual pentru a ajunge la inima Zianei. Profilul fals de facebook îndărătul căruia se ascunde Ziana este numit simbolic Altfel de gânduri căci tânăra caută să exprime ceea ce și-ar fi dorit să fie în interiorul ei.

În paralel cu destinul familiei Stejaru este urmărit destinul familiei Stoenoiu, cele două familii fiind într-o relație de amiciție. Mezinul familiei Stoenoiu se numeste Marcus și este prototipul copiilor care cresc cu tableta in mână, a generației DIGI. Neglijat de părinții ce sunt dedicați profesiei și câștigului financiar, Marcus ajunge dependent de computer, jocuri electronice, pornografie dupa ce va experimenta efectele dure ale respingerii anturajului și un abuz.
La stăruințele tatalui său, cu care este într-un conflict mereu nerezolvat, acceptă ședințe de consiliere. De la prima întalnire, înțelege cum consilierului îi pasa cu adevărat de el si de aceea își deschide inima căutând vindecarea si un drum în viata prin calea experimentată de consilier- CRUCEA LUI HRISTOS.
Cei care Îl reprezintă cu cinste pe Isus Hristos sunt tocmai aceia a căror viață a fost o ruină în trecut. Devenind făpturi noi în Hristos, inima lor arde de pasiune pentru smulgerea sufletelor din întuneric. Unul dintre aceștia este consilierul Gabriel care, în trecut, fiind devastat de legalismul religios, de neacceptarea adulților, a ajuns un tânăr rebel, dependent de droguri, cu sufletul sfâșiat în urma unor abuzuri repetate. Pentru că a experimentat iubirea divină care atrage și puterea eliberatoare a Cuvântului lui Dumnezeu, devine un consilier sensibil dedicat tinerilor dependenți pe care îi caută fie prin clădiri vechi, fie pe sub poduri sau în lumea internetului. Are chiar un grup pe internet numit sugestiv:” Interconectații deconectați”.
Este lung și dureros procesul eliberării de adicția de computer și pornografie, de jocuri electronice care promovează chiar demonicul prin auzirea vocii lui Lucifer. Vindecare sufletului sfâșiat din pricina abuzului a tânărului Marcus Stoenoiu, a sentimentelor de respingere, necesită multă iubire răbdătoare, strategii spirituale și psihoterapeutice care își vor atinge ținta doar prin lucrarea Duhului Sfânt. Una dintre strategiile care au atins special inima tânărului, s-a dovedit a fi metoda numită de psihologi ” a bate un cui”. Misiunea este încredințată de consilier tatălui lui Marcus care va avea parte de o remarcabilă convertire în urma unui accident pe drumul înzăpezit ce duce spre Vârful Răscrucea.
Tânărul nu înțelege eșecul datorat umanității tatălui său, noul convertit, drept urmare- hotărăște să evadeze de acasă cu scopul de a experimenta “ senzații tari” si pentru a o ajuta pe fata care a întâlnit-o în virtual, de care s- a îndrăgostit și care era implicată în prostituție. În drum spre Paris, Marcus, tânărul rebel și depravat are un vis în care Mântuitorul i se revelează. Dumnezeu se foloseste chiar de acest creier format pe computer pentru a- i descoperi tainele Sale ascunse, conform profeției din Ioel că în zilele din urma tinerii vor avea vedenii, visuri etc. În acest timp, însă părinții lui se rugau cu stăruință pentru el. Tânărul, cu mintea antrenată în coumnicarea prin computer, un fan al cărții Cosmos a lui Carl Sagan, având visul de a ajunge astronaut, prin intermediul acelui vis, îi este dat să experimenteze cea mai înaltă formă de comunicare cu Însuși Cuvântul. I se revelează societatea contemporană așa cum ar fi văzută în lumea spirituală: o apă întinsă unde plutesc bărci singulare. Falșii salvamari ai sufeletelor celor aflați în bărcile în derivă sau a celor ce se luptă cu înecul sunt aceia care sunt în acord cu legi ce aprobă avortul, căsătoriile cu persoane de același sex, eutanasia, filozofii false, literatură, filme, artă, mass media care promovează valori imorale. Pe malul stâng al acestei ape întinse se află biserica apostată care are în centru pe zeița Fortuna, iar pe malul opus se află crucea lui Cristos, așa cum e zugrăvită în tabloul lui Salvador Dali – Sfântul Ioan al Crucii. Reprezintă răstignirea lui Hristos, cum ar fi văzută prin ochii Tatălui și al Duhului Sfânt. La baza crucii este barca, pescarul și năvodul. Pe acest mal, gata fiind să asculte de Marea Trimitere, Marcus poate vedea Pescarii Războinici. Sunt prezentate luptele lor spirituale, sacrificul lor, uneori până la martiraj ce pare de neînțeles pentru Marcus, avântarea lor spre întinsa apă pentru a câștiga sufletele pierdute.

Pe acest mal, tânărul îl întâlnește pe Cristos care îl conduce spre baza crucii și apoi pe Scara Cerului. Experiența Scării Cerului, îl ajută să înțeleagă caracterul lui Hristos de a rămâne mereu prietenul său nedespărțit, Acel care în toate a fost ispitit ca și noi, Marele Preot care are milă de slăbiciunile noastre. Chiar dacă a avut momente de grele eșecuri în drumul spre eliberare, Cristos i-a rămas alături. Fiindu-i comunicate aceste adevăruri spirituale, tânârul vede cu alți ochi sensul luptelor, al sacrificiilor, al fiecăror renunțări la plăcerile efemere pentru a face voia lui Dumnezeu. Scara cerului cu suișurile și coborâșurile ei îl portă de fapt prin Cosmos dincolo de harta lumii – în lumea veșnică. Sufletele de acolo sunt prezentate ca făcând parte din galeria martorilor ce asistă la evenimentele ce se petrec pe pământ în vederea celei de a doua veniri a lui Isus Hristos, sărbătoresc credința și curajul și sunt triste pentru indiferența credincioșilor. Este interesant faptul că tânărul descoperă în locurile cerești mai multe grupuri de oameni contemporani cu el. Sunt aceia care spiritual sunt ascunși cu Cristos în locurile cerești. Unul dintre aceste grupuri este numit: Părinți în rugăciune din toată lumea pentru copii lor. Descoperă că au steaguri distincte care reprezintă țara unde locuiesc. Este copleșit descoperind steagul României și părinții lui ca fiind în acel grup. În urma acestei experiențe, tânărul își predă viața lui Cristos. Devine el însuși un adevarat misionar printre sufletele pierdute de pe străzile infame ale Parisului. Iubita lui din virtual – nu era alta decat prietena copilăriei lui – Ziana care se ascundea în spatele măștii numita Sandra.
Ziana se va înscrie la un centru creștin numit “ Raze de lumină” care, sub conducerea preotului Paul și a soției acestuia, se ocupă de restaurarea fetelor dependente de droguri si prostituție. Acolo, ea îl întâlnește pe Cristos, fiind cucerită de pilda fetelor care au fost asemenea ei, dar care au devenit mentore pentru cele care au nevoie de eliberare si restaurare.

Profesorul Andrei Stejaru, va trăi un adevărat martiriu cand va afla din jurnalul fetei lui despre calea infamă pe care ea a ales- o în viață în pofida educației bune, dar care l- a exclus cu totul pe Dumnezeu din ecuație. O mare influență nefastă pentru destinul fetei, în formarea gândirii ei, l- a avut conținutul cărților de literatură post modernistă în care este promovată imoralitatea și sunt aduse grave injurii la adresa credinței și principiilor creștine. Dar, profesorul împreună cu soția lui se vor converti la creștinism în urma unor mari lupte interioare si căutări deznădăjduite.
Finalul cărtii este un triumf – Ziana si Marcus devenind ucenicii lui Hristos – ascultă de Marea Trimitere și de aceea se vor alătura echipei formată de preotul Paul si soția acestuia pentru a salva sufletele pierdute, aflate în cea mai neagră deznădejde.
Preotul Paul și soția acestuia sunt o plidă de iubire asemenea celei aflate în inima Mântuitorului. Ei demonstrează că creștinismul autentic înseamnă a ieși din comoditatea ta, dintre zidurile bisericii și că e posibil să salvezi sufletele aflate chiar pe marginea prăpastiei iadului prin iubire perseverentă.

48266716_1504313476337798_3416846745408110592_n

ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DESPRE INTERESUL PENTRU LITERATURA BELETRISTICĂ CRESTINA: AUTOR CRESTIN -LIGIA SEMAN SI ELEVII COLEGIULUI RICHARD WUNBRANDT, IAȘI

1.Care este parerea personala despre aceasta afirmatie: „Un roman valoros poate fi mai mult decat o simpla terapie”?
2. Consideri ca un roman crestin care pe langa aspectele vietii reale si care aduce si solutii pe baza Scripturii este la fel de valoros chiar daca nu este bine scris din punct de vedere estetic? Ce ai prefera:
un roman bine scris privind aspectul estetic dar care nu aduce solutii pentru nevoile tale interioare sau un roman mai prost scris dar care pretinde ca ar aduce solutii biblice?
3. Parerea mea personala este ca un roman care se pretinde a fii
crestin, trebuie sa fie bine scris sub aspect estetic pentru ca Dumnezeu care insufla pe scriitor este Cel Mai Desavarsit Maestru. Unii dintre cei mai buni scriitori care au trait vreodata au fost crestinii si au actionat de pe pozitiile filozofiei crestine. ( Charles Dickens spunea:
” M- am straduit intotdeauna sa exprim in scrierile mele o veneratie pentru viata si lectia Mantuitorului nostru pentru ca o simt efectiv”. ) Traim insa, intr- o societate in care cultura de elita prin arta literelor a luat locul religiei pretinzand cu dispret ca literatura poate inlocui dependenta de Dumnezeu. Pe fondul acestei culturi, multe edituri laice nu pun pret pe un roman religios oricat ar fi de bine scris si oricat ar intrece valoarea estetica a altor romane deoarece considera solutiile bazate pe valorile morale ale Scripturii ca fiind concesii gusturilor crestine.
Care este parerea ta despre ideile mentionate?
4. Impotriva acestor conceptii de elita moderne, roamanele pe care le- am scris – au avut mult succes in randul cititorilor tocmai pentru faptul ca publicul larg a ajuns la concluzia ca atunci cand alegi sa iti faci timp pentru a parcurge o carte o faci cu scopul de a invata ceva din ea. Aceste romane au patruns si in lumea culturala fiind apreciate ca fiind valoroase si de lumea literara, insa unii critici pretind ca le- ar creste valoarea artistica daca as renunta la a prezenta solutiile legate de sufletul omului. Cum vezi aceasta situatie din perspectiva unui cititor? Care romane le preferi: cele care sunt foarte valoroase din perspectiva publicului sau cele care sunt valoroase din perspectiva criticilor literari dar nu a publicului?
5 Ce punctaj ai alege pe scara de evaluare de la 1 la 10 pentru urmatoarele categorii de carti:
A. Un roman bun din perspectiva estetica si valoros moral prin care poti sa te regasesi si sa primesti solutii pentru viata.
B. O carte de studiu biblic care te provoaca sa studiezi Biblia.
C. O carte crestina doctrinara, teologica si incurajatoare.
D. O carte de biografie si marturii de viata.

6. Ce parere ai despre numarul de pagini a unei carti? Daca este bine scrisa, poate avea mai mult de 200 de pagini sau cele care au mai mult de atatea pagini, ti se par o provocare prea mare avand in vedere timpul limitat si din start, de multe ori, renunti doar din cauza volumului ei?
O carte care continte intre 300- 400 pagini ti se pare prea ” groasa”?

7. Care a fost impactul personal cand ai citit romanul ” Funiile dragostei”? Ce ai apreciat, ce ai invatat citind acest roman? Cum ti s- a parut din perspectiva artistica? Dar morala? Ai dori sa citesti si alte romane scrise de Ligia Seman?

8. Cat timp petreci zilnic pe facebook? Ai putea trai fara facebook? Dar fara books- uri?

9. Avand in vedere ca acum eu lucrez la o carte in care vreau sa
prezint ” o bucata” din realitatea acestei societati: relatii, impactul virtualului in realitate, sindromul ” singuratatii in mijlocul multimii” speficic societatii actuale, nevoia de afirmare, dependenta de aprecieri, nevoia de dragoste si confundarea ei cu placerea, adictii etc., in care voi folosi subiectul ” facebook”, as dori sa imi dai sfaturi si idei care imi vor fi de mare folos.

10. Cum ai primi realizarea filmului : „Funiile dragostei”? Chiar daca povestea de dragoste se deruleaza intr- un cadru care a devenit istorie si generatia tanara cunoaste prea putin aceste aspecte, crezi ca acest film ar prezenta interes in randul tinerilor?

Multumesc foarte mult ca ti- ai facut timp sa imi raspunzi la aceste intrebari. Raspunsurile tale sunt deosebit de valoroase pentru mine pentru ca tinerii sunt sinceri si revolutionari. Interactiunea cu tine imi este de mare folos pentru a ma ajuta sa merg intr-o directie buna si cu eficienta in dorinta mea de a fi de folos acestei generatii prin scrierile mele. Cu ajutorul lui Dumnzeu, sper sa ne vedem intr- o zi ” in carne si oase” si astfel sa pot exprima, uitandu- ma in ochii tai, ceea ce ai insemnat pentru mine.
Autor – Ligia Seman

RĂSPUNSURILE ELEVILOR
7.De cele mai multe ori, tinerii, pentru ca nu gasesc un mediu prielnic in familie, pentru ca nu inteleg cu adevarat care este sensul vietii lor, se imbolnavesc de unele dintre aceste sindromuri: izolarea, razvratirea, nevoia de afirmare, compromisurile pentru a castiga asa zise ,,prietenii ”. Facebook-ul este un mijloc modern prin care poti sa te remarci, sa arati celorlalti cine esti de fapt sau cine ti-ai dori sa fi, sa iti pui in valoare frumusetea. ,,Omul se uita la ceea ce izbeste ochii’’ (1Samuel 16:7) si de aceea tinerii, de multe ori, folosesc facebook-ul pentru a se evidentia prin ceea ce cauta de fapt lumea: prin frumusetea exterioara.E adevarat ca prin facebook poti si sa comunici cu alte personae, dar acest lucru se putea face si fara el, doar prin messenger, telefon…Oamenii cauta sa devina cineva, sa fie apreciati de cei care au reusit sa capteze deja atentia celorlalti ajungand ,,sus”, cauta sa aiba meserii care sa ii aseze ,,in lumina reflectoarelor’’ pentru ca ei nu au cunoscut vreodata ce este aprecierea, dragostea adevarata….pentru ca ei nu inteleg care este scopul lor si traiesc invaluiti intr-o ceata care nu ii lasa sa vada adevarul: traiesc crezand ca stiu de ce traiesc si anume ca sa impresioneze, sa ramana in istorie pt ca asta propaga ceilalti, pt ca asta se cere, pt ca asa vrea lumea, pt ca asta i-au invatat chiar parintii lor si poate chiar prietenii lor ,, crestini”….. Ana

1. Valoarea unui roman autentic sta in abilitatea sa de a empatiza cu cititorul; acesta din urma nu doreste doar
sa se regaseasca in paginile dinaintea-i, sa fie perceput, ascultat si inteles. De fapt un roman valoros va face mai
mult decat sa stabilizeze pe plan psihologic, el va provoca cititorul sa transpuna cuvintele in fapte. Il va determina sa nu se
deconecteza total de realitate, ci sa ridice capul din foile cartii si sa-si puna intrebari despre cum poate pune in aplicare „teoria”.
De asemenea, ca provoca asa zisul receptor sa isi creeze noi concepte asupra lumii si vietii, sa faca ajustari in viata, sa observe ceea
ce este in jurul sau, altfel decat prin ochii propriilor sal eidei. Un astfel de roman marcheaza vieti, iar vietile marcate schimba si scriu istorie.

2. De cele mai multe ori, ochiul este atras sau cauta sa gaseasca esteticul in ceea ce citeste: felul in care sunt organizate capitolele,
prezenta indexului bine structurat etc. Insa, eu sunt de parere ca nimeni nu este in cautarea unor astfel de lucruri , in momentul in care
deschide o carte. Este drept ca estetica, in anumite privinte, poate usura lectura, dar eu, cel putin, sunt in cautarea noilor concepte asupra
lumii, idei si opinii, pe care cartea le prezinta.
Un roman valoros ar trebui considerat unul care are un continut valoros. Cuvintele sunt cele care transforma radical, nu modul de prezentare al
acestora.
In momentul in care am nevoie de o solutie pentru viata, bineintels ca sunt in cautarea uneia crestine, care imi aduce imi poate oferi o
perspectiva corecta. Asadar, daca problema mea este rezolvata in urma citirii unui roman crestin, cred ca ultimul lucru care ar mai conta pentru
mine ar fi estetica.

3. Cred ca omul intotdeauna a vrut sa fie pe o pozitie mai inalta decat Dumnezeu, iar acest lucru din diverse motive: dorinta de a nu trebui sa dea
socoteala cuiva, luarea vietii in propriile maini etc.
Societatea contemporna si nu numai respinge tot mai mult literatura crestina, oricat de bine scrisa ar fi, deoarece ea trateaza probleme personale
care tin de spiritual, iar fiecare are cunostinta de existenta acestui „domeniu”. De asemnea, oricine are probleme in aceasta privinta. Lumea,
traind in imoralitatea, se simte atacata in momentul in care se vede aratata cu degetul de conceptele crestine, iar atunci cand intra intr-o astfel de
stare de incomoditate, incepe sa respinga. Cartile restine vor „reaminti” problemele din viata multora, iar cei care nu vor sa aiba cunotinte de ele,
se simt judecati. Cei care gandesc astfel, in opinia celor care sunt impotriva literaturii crestine, sunt ingusti din punct de vedere intelectual,
asadar creeaza etichete, prejudecati, catalogand scrierile religioase, ca fiind de slaba calitate sau neimportante.

5. A-9, B-10, C-9, D-10

7. Pentru mine „Funiile dragostei” este un roman care m-a determinat sa apreciez ceea ce am, sunt, lumea in care traiesc. M-a incurajat sa devin
mai recunoascatoare cu privire la libertatea ce ma inconjoara si totodata, sa profit de ea intr-un mod pozitiv si sa aduc o sichimbare in jurul meu cat
inca am posibilitatea de a face acest lucru. Am sesizat afinitatea scriitoarei pentru detalii si descriere, scenele fiind consistent detaliate, iar
din punct de vedere artistic, am privit cartea ca pe una istorica, una care trateaza comunismul sub forma unor marturii ale tinerilor, ceea ce m-a
atras si marcat profund. Morala prezentata imi este familiara, insa modul in care este expusa a fost nou pentru mine. Cu siguranta as dori sa descopr
alte conceptii ale autoarei Ligia Seman in noile carti pe care le va scrie. (Sabina)

Buna ziua! Imi pare rau ca va raspund abia acum, a fost un weekend haotic…

Cand citesc ma pierd in universul cartii. E o mica pauza de la toate problemele si lucrurile pe care trebuie sa le fac.
2. Pentru mine conteaza mult cum este scris romanul. Imi este greu sa citesc un roman care e scris mai prost, chiar daca pretinde ca aduce solutii biblice.
3. Cred ca este important sa citim carti scrise de autori crestini. Din pacate, multi oameni vad religia ca fiind o supersitie si nu pun accent pe ea.
4. Prefer romanele care sunt valoroase din perspectiva publicului. Am citit multe romane care mi.au fost recomandate de alti oameni, dar nu am citit romane doar pentru ca un critic a spus ca e valoros.
5. A. 9
B. 10
C. 8
D. 9
6. Daca cartea este bine scrisa, nu conteaza numarul de paginii. Nu consider o carte care contine intre 300-400 pg prea groasa.
7. Sincer, am citit romanul in graba si acum nu prea mai tin minte nimic. Cred ca am sa.l recitesc curand
8. Folosesc foarte des messenger de la Facebook. Insa nu cred ca stau mai mult de 1 ora pe Facebook. As putea trai fara Facebook.
Nu cred ca as putea trai fara carti. A devenit modalitatea mea de a ‘ma relaxa’.
9. Cred ca ne este mai usor sa ne ascundem in spatele unui calculator. Multi oameni prefera sa vorbeasca online sau prin mesaje decat sa se intalneasca.
E greu sa te simti acceptat in societate. Mereu vei fi criticat pentru ca toti suntem diferiti si ne este greu sa ne acceptam. Insa cea mai importanta opinie e a lui Dumnezeu. Trebuie sa cautam sa fim placuti lui, nu oamenilor.
10. Cred ca da. Multi tineri prefera sa vada un film decat sa citeasca o carte (chiar daca se pierde multa ‘informatie’ in acest proces).
(Damaris)

1.Parerea mea despre aceasta afirmatie este ca un roman valoros este o terapie,deoarece depinde de ce impact are asupra ta.
2.Aceeasi parere.
3.Daca romanul are un impact puternic,acele edituri isi vor da seama ca aceasta carte merita multiplicata.
4.Treaba criticilor este sa critice indiferent de carte,autor,statut sau religie,da as prefera o carte sugerata de public pentru ca pe ei ii cuceresti cu ceea ce ai scris.
5.A.8
B.7.50
C.6
D.8.50
6.Nu numarul de pagini sau cat de gr

Sau cat de groasa este carte conteaza,conteaza sa fie usor de citit si cu impact mare
7.Da,as dori sa citesc si alte romane.
Un impact mare,am invatat ca intr-o relatie dintr-o fata crestina si un baiat crestin trebuie sa te rogi si sa citesti pentru anumite raspunsuri pe care le ai.
8. Nu petrec mult timp pe facebook si nici pe books-uri,da as putea trai fara facebook dar n-am incercat niciodata.
9.Deja incep sa ma intreb cat de curand va fi publicata cartea,deoarece nu multi autori au curajul sa descrie acele stari cu care ne confruntam in societate si cred ca va fi o carte citita.
10.Nu am vazut filmul,am citit cartea,dar cred ca filmul nu este in totalitate o plasmuire asemanatoare cu cartea.
(Andrei)

1. Un roman valoros contine, pe langa lucrurile necesare mintii, cum ar fi creativitatea, logica, ratiunea etc., raspunsuri la intrebarile ce ne framanta si, mai mult decat o terapie, chiar salvarea sufletului.
2. In mod sigur as prefera a doua varianta deoarece raspunsurile sunt mai importante pentru mine decat aspectul.
3. Desigur, lumea in care traim se indreapta spre lucruri mult mai rele decat cele din trecut si se poate observa acest lucru si in literatura. Cu toata parerea de rau, literatura crestina are sanse infime de a fi recunoscuta la nivel global. Domnul Isus, insa, a afirma faptul ca lumea ne va uri pentru ca nu suntem de-ai sai. In concluzie, desi literatura crestina este neglijata, inca poate salva foarte multe vieti. De asemenea, este nevoie si de eforturile crestinilor de a face cunoscute la nivel local cartile respective.
4. Prefer romanele care sunt apreciate de publicul larg deoarece criticii literari tind foarte mult sa vada doar partea artistica, nu si cea spirituala.
5.A.10
B.10
C.10
D.9
6. Da, trebuie sa recunosc faptul ca 300-400 de pagini pot fi o provocare pentru mine, dar, daca aceasta carte este interesanta pentru mine, pot citi mai multe de atat.
7. Romanul „Funiile dragostei” m-a impresionat deoarece aveam o frica destul de mare ca as putea fi persecutat dim cauza faptului ca sunt crestin, dar acesta mi-a aratat faptul ca harul si dragostea Domnului Isus sunt mai presus de orice, chiar si viata noastra.
Am citit si romanul „Handicapul constiintei” care arata transformarea pe care numai dragostea Domnului Isus o poate face. Sigur ca doresc sa citesc sicalte romane de Ligia Seman.
8. Petrec maxim o ora pe facebook si as putea trai fara el. Cu toate acestea, nu pot trai fara carti/books-uri.
9. Facebook-ul este o retea in care multi doresc sa se afirme sau sa fie apreciati si de multe ori nu o fac intr-un mod corect. Multi uita ca adevarata valoare nu sta in like-uri, ci in ceea ce faci in viata reala. De asemenea, nu numarul prietenilor de pe facebook este numarul prietenilor reali ai unei persoane. Prietenii reali sunt, de fapt, destul de putini (sau ar trebui sa fie). Nu ar trebui sa fie o intrecere intre numarul de prieteni sau de like-uri si nicio persoana nu ar trebui sa fie categorizata dupa aceste doua aspecte.
10. Cred ca acest film ar fi foarte util pentru multi tineri care sunt in cautare de raspunsuri sau sunt chiar sceptici fata de crestinism. De asemenea, acesta ar fi folositor si pentru tinerii crestini care, de multe ori, uita de faptul ca sunt crestini si se alatura placerilor sau parerilor lumii, in loc sa stea tari pentru Cristos.
(Robert)

48058966_1504318683003944_9001686771590758400_n

“Anii vieții noastre” – eseu scris și lecturat de Ligia Seman

     Înaintăm prin timpul care ne măsoară trecerea cu o veşnica viaţă adăpostită în trupurile noastre vremelnice – vase de lut păstrătoare de comori… Am obosi, ne-am consuma energiile prezentului în înaintarea noastră spre vârfuri, spre doruri de semnificaţii dacă, ne-ar fi dat dinainte să cunoaştem “traseele viitoare”… Trecutul ne-a învăţat însă, atât de clar lecţia că, pasul nostru înainte de a atinge culmea pentru a arbora steagul cuceritor al înălţimilor, trebuie să obosească şi să sângereze în lupta cu ceţile văilor adânci şi a stâncilor colţuroase. Mai deslusit însă ca oricând in sinuozitea neinteleasa a drumului, am auzit ecoul vocii bunului Pastor: “Domnul e Lumina si Mantuirea… De cine sa ma tem?” Si cum sa te temi, oare cand, chiar noapte fiind, stele licaresc iar lumina lor nu e altceva decat reflectarea luminii Soarelui, dovada existentei lui? Chiar daca stelele din noapte nu-ti dau suficenta lumina de a vedea mai departe cararea- iti pot da speranta ca noaptea nu e altceva decat un timp premergator rasaritului şi domniei luminii. Şi să nu uităm: chiar dacă pentru pământeni sunt şi nopţi cu firmamente fără stele, nu si pentru Dumnezeu… nici pentru cei ce privesc orizontul prin ochii Lui!
Cu ce ochi privim viaţa? Vrând nevrând, gratiile timpului ar vrea să ne imprime atmosfera de închisoare a unor trecuturi în care regretele ne apasă, iar viitorul ne înspăimântă. Ciudat, dar real de multe ori. Neglijăm să trăim prezentul, fără să ne dăm seama că tocmai în felul acesta arătăm ca nişte bieţi întemniţaţi ai timpului.
“Adam”-ul din noi a cărui fire păcătoasă am moştenit-o împreună cu legea degradării îşi cere tributul cu fiecare linuţă în plus grafată pe coordonata timpului vieţii noastre… Se petrece totul pe nesimţite… Dar aşa cum spune Scriptura :“…chiar dacă omul nostru de afară se trece, omul nostru din lăuntru se înnoieşte din zi în zi… Pentru că noi nu ne iutăm la lucrurile care se văd, ci la cele ce se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice” (1 Cor.4:16, 18)… Din nou- pun întrebarea- “Cu ce ochi privim viaţa? ” De ce ne sunt privirile absorbite: de trecut, de viitor sau de Cel Ce s-a numit pe Sine “ EU SUNT” – un veşnic ACUM… “Trecutul Adam” a adus moarte, CEL CE ESTE şi s-a întrupat într-o fire asemănătoare umană a adus eliberarea treutului şi viaţa din plin a prezentului şi viitorului”.
Avand in vedere vesnicul ACUM a Celui pentru care nu exista timp, mai adugand si faptul ca in limba ebraica folosită de evreii din timpurile biblice nu exista decat timpul prezent, ne putem permite sa traducem tradiţionala urare rostită la cumpăna anilor: “La multi ani” cu “The best new moment”( Cel mai bun moment)! Adică: nu lăsa să treacă pe lângă tine nici o oră, o zi formată din clipe fără a o trăi bucurându-te de ceea ce are sens cu adevărat şi plângând pentru ceea ce merită!
Ce bine ar fi să punem la socoteală că acest ACUM pe care noi îl trăim ca pe ceva banal, fără responsabilitatea unui ecou veşnic lumii… acest ACUM îl trăiesc în acelaşi timp cu noi şase miliarde de oameni ai planetei. Poate că, în timp ce noi trăim acest ACUM unic şi ireversibil, rătăcindu-ne ca orbii în neiertări, neiubire, critici… gunoaie… – alţii din aceste miliarde de suflete, într-un colţ din aceeaşi lume pentru care Hristos a dat totul – în acelaşi ACUM mângâie cu suflare de martir (mireasmă de cer) mâinile ucigaşilor prigonitori. În acelaşi ACUM în care poate vărsăm lacrimi de autocompătimire pentru soarta noastră “ nedreaptă” pentru ceea ce consideram că trebuia să ni se dea sau să nu ni se ia- undeva în lumea aceasta, contemporani cu noi- rămân îngeri încremeniţi în faţa mărturiei inimii mulţumitoare şi a cântului de laudă a acelor fiinţe considerate de noi peste măsură de nenorocite care văd un mare privilegiu al divinităţii- jumătatea de cartof- hrana lor, răsplata unei zile întregi de muncă sau câteva linguri de orez… În paturile noastre calde ne frământăm îngrijorându-ne de “pâinea…” sau mai modern spus: “bussines”-ul zilei de mâine, în timp ce Domnul priveşte trist la noi, dar zâmbeşte în acelaşi timp, în acelaşi ACUM când sărmani oameni ai străzii fără acoperiş deasupra capului fac din cutia de carton un Templu al gloriei Sale.
Poate că în acelaşi ACUM când pumnul meu sau al tău a bătut în masă categoric şi neînduplecat în a-şi apăra drepturile- într-un alt colţ de lume o mână cade tăiată de fanaticii musulmani pentru simplul fapt că a ţinut o Evanghelie… O Evanghelie pe paginile căreia este scris despre CEL CE ESTE începutul şi sfârşitul că tăcea ca un miel în faţa acuzatorilor… Şi câte nu ar mai fi de spus aici?… De fapt, ce puţin cunoaştem…
Cum ar fi viaţa unei lumi întregi dacă n-ar exista Dumnezeu cu atotştiinţa, dragostea şi judecăţile Lui perfecte? Ar mai avea sens gândul bun, jertfa, renunţarea, lacrima, surâsul?… Ar avea sens ACUM pe care îl trăiesc dacă el ar fi doar un simplu tobogan spre nefiinţă şi uitare?…
“Pentru Domnul o zi este ca o mie de ani si o mie de ani ca o zi”… Şi atunci, pentru noi- ce sunt anii?
Anii vietii noastre sunt lazile pline de comori care poarta in ele diamantele si briliantele clipelor, orelor, zilelor din care Dumnezeu cu colaborarea noastră pregateste cununile vesniciei…
“Fii credincios până la moarte” îndeamnă Hristos în Apocalipsa, “ şi -ţi voi da cununa vieţii!”
Până la moarte înseamnă o viaţă întreagă: clipă de clipă, zi de zi… an de an… până când pe coordonata timpului meu unic şi ireversibil se va grafa ultima liniuţă, ultimul ACUM pământesc…
Din toate aceste “ACUM” se va scrie cartea vieţii anilor mei şi a tăi. Va fi aur, însă doar acele ACUM trăite cu Hristos, restul va arde. Mulţi ani!- înseamnă deci umblare pas cu pas în credincioşie cu Hristos, care e VIAŢA adevărată. Cu toate acestea spuse, putem deci să vă urăm din inimă LA MULŢI, MULŢI ANI, 2019!

 

OMUL CERESC ȘI OMUL PĂMÂNTESC ȘI DE CE SĂ TRĂIM CA OAMENI CEREȘTI (din meditațiile inimii mele la cumpăna dintre ani…) 

     * Cei pământesti au fost destinați să devină oameni cerești datorită răscumpărării prin sângele lui Isus Hristos.
„Și am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i rupă peceţile?” Și nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Și am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea și să se uite în ea. Și unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea și cele șapte peceţi ale ei.

       El a venit și a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie.
„Când a luat cartea, cele patru făpturi vii și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută și potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.”
‭Și cântau o cântare nouă și ziceau: „Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod și de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie și preoţi pentru Dumnezeul nostru și ei vor împărăţi pe pământ!”
‭‭Apocalipsa‬ ‭5:2-5, 7- 10‬ ‭

* Contrastele dintre omul pământesc și omul ceresc pe care le găsim în 1Corinteni 15:
Omul pământesc:
– supus putrezirii
– semănat în ocară
– confruntat cu neputinţa
– cel dintâi om pământesc a fost Adam
– condus de suflet
– om firesc
– omul pământesc- de pe pământ
– este carnal și nu poate moșteni Impărăţia lui Dumnezeu
Omul ceresc:
– veșnic
-înviat în slavă și putere
– cel dintâi om ceresc este Isus Hristos
– condus de duhul dătător de viaţă
– om duhovnicesc
– omul ceresc – din cer – predestinat să domnească împreună cu Hristos începând din viaţa pământească pentru că chipul Omului ceresc, adică Isus Hristos este în el. După cum e firește să purtăm chipul celui pământesc datorită descendenței din Adam, tot așa este normal să avem chipul Celui ceresc, dacă El este Domnul vieții noastre.

     „Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, așa sunt și cei pământești; cum este Cel ceresc, așa sunt și cei cerești. Și după cum am purtat chipul celui pământesc, tot așa vom purta și chipul Celui ceresc.”
‭‭1 Corinteni‬ ‭15:47-49‬ ‭
„El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.”
‭‭Efeseni‬ ‭2:6-7‬ ‭

       Omul pământesc va învia, va fi schimbat în întregime, purtând în toată strălucirea un chip ceresc:
„Tot așa sunt trupuri cerești și trupuri pământești, dar alta este strălucirea trupurilor cerești și alta a trupurilor pământești. Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii și alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebește în strălucire de altă stea. Așa este și învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire și înviază în neputrezire;

     Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuși putrezirii și noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.”
‭‭1 Corinteni‬ ‭15:40-42, 51-53‬ ‭

   * APLICAȚIE: PENTRU CA OMUL PĂMANTESC ESTE TRECĂTOR, MERITĂ SĂ NE INVESTIM ÎNTREAGA VIAȚĂ PĂMÂNTEASCĂ PENTRU A FI TOT MAI ASEMĂNĂTORI CU CHIPUL CELUI CERESC
* CHIAR DACĂ SUNTEM INCĂ IN ACEST TRUP PĂMANTESC, PUTEM FI OAMENI DUHOVNICEȘTI CARE ADUC CERUL PE PĂMANT, OAMENI CERESTI DE CARE DUMNEZEU SE FOLOSESTE PENTRU TRANSFORMAREA OAMENILOR PĂMANTESTI IN OAMENI CERESTI DATORITĂ JERTFEI LUI ISUS HRISTOS.
CONCLUZIE: PENTRU CĂ SUNTEM OAMENI PRDESTINAȚI SĂ FIM OAMENI CEREȘTI, MERITĂ SĂ RĂMÂNEM NECLINTIȚI ÎN CONFRUNTAREA CU LUPTELE, SUFERINȚELE PĂMÂNTEȘTI, ÎNTRISTĂRILE PE CARE BIBLIA LE NUMEȘTE “DE O CLIPĂ“ , AVÂND CA SCOP ZILNIC – SĂ SPORIM ÎN LUCRUL LUI DUMNEZEU
„De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci știţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.”
‭‭1 Corinteni‬ ‭15:58‬ ‭

   Dumnezeu să ne ajute și :
Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!”
‭‭1 Corinteni‬ ‭15:57‬ ‭

La mulţi ani cu mult spor în lucrul pentru Dumnezeu!