Ce mă motivează în viaţă (eseu – fragment din romanul „Portrete din cioburi” de Ligia Seman)


 Îţi mulţumesc pentru ce am fost, pentru ce sunt şi pentru ce voi fi… Îţi mulţumesc pentru toate greşelile pe care le-am făcut – numărul lor întrece numărul cărţilor din paradisul–bibliotecă al lui Borges – pentru că ele mi-au arătat că absenţa dragostei Tale mi-ar fi furat bătăile inimii. Îţi mulţumesc pentru că am plâns, căci astfel am putut să realizez, atunci când a plouat, cât de mult îţi pasă de durerea mea… Îţi mulţumesc pentru că râsul meu şi al celorlalţi oameni are drept model norii ce vorbesc limba zborului şi dansează zâmbetul fericirii absolute. Îţi mulţumesc că Numele Tău este Perfecţiune. Te-am căutat milioane de ani într-o secundă, iar setea mea o întrecea pe cea a legendarului titan Prometeu înlănţuit, şi pe cea a dragostei lui Tristan pentru Isolda sau a lui Orfeu pentru Euridice, şi setea de cunoaştere a lui Platon, a lui Eliade sau a lui Einstein, întrecea foamea bebeluşului părăsit de mamă şi dorul muzicianului care simte că lumea sunetelor nu-l mai caută  (Borges)… Era o sete după absolut, ceva cu câteva trepte mai sus decât cuvântul „dor”, o notă de bază a poeţilor şi a filosofilor… Descoperindu-Te, dorul meu a devenit un fluture pe lângă Universul–Perfecţiune care Îţi poartă Numele…

Şi de atunci, când mă uit cum sunt îmbrăcate florile în balul câmpului, ştiu pentru ce trăiesc! Şi de atunci, când o şuviţă dansează după melodia vântului, ştiu pentru ce trăiesc! Şi de atunci, când văd doi oameni care se iubesc cu lacrimi de fericire în ochi, ştiu pentru ce trăiesc. Şi de atunci, când te văd pe tine, omule, cu inteligenţa ta, care ai scris Cinci săptămâni în balon, Crimă şi pedeapsă, Război şi pace, Mizerabilii, Dicţionare şi Enciclopedii, ştiu pentru ce trăiesc. Şi de atunci, când văd suferinţa din această lume, ştiu pentru ce trăiesc! Şi atunci când, văzând toate acestea, Îţi rostesc Numele, trăiesc cu adevărat…

Şi spun, alături de Hugo: „Credo in Deum!”  Ştiu să cânt cele mai frumoase melodii ale lumii când inima mea rosteşte acest refren: „Credo in Deum!”… Crede în Dumnezeu!… Înrede-te  in EL! Pentru că, aşa cum spune tot Hugo în capodopera Mizerabilii: „Dacă infinitul nu ar avea eul său, eul ar fi hotarul său; nu ar mai fi infinit: cu alte cuvinte, nu ar mai exista. El însă există. Deci are eul său. Acest eu al infinitului e Dumnezeu”. Ştiu să iubesc, să cânt, să lupt, ştiu să sper şi ştiu să trăiesc pentru că motivaţia mea se numeşte Infinit – Dumnezeu. Şi am găsit astfel perfecţiunea adevăratei motivaţii în viaţă, descoperind că „l’amour de Dieu est folie” – dragostea lui Dumnezeu este mai presus de raţiune – căci eu nu trăiesc motivată de ideea de a-L face pe Dumnezeu să mă iubească, ci trăiesc motivată de ideea că El m-a iubit deja, am fost creată pentru a fi iubită. ( 1 Ioan 1 : 10 :  Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispaşire pentru păcatele noastre)

Ştiind ce am căutat şi am găsit în viaţă, am certitudinea că niciodată soarta mea nu va fi asemenea celei a disperatului rege Macbeth, personajul lui Shakespeare, pe care soarta îl ajunge din urmă, pentru că şi-a luat destinul în propriile mâini, stabilindu-şi drept scop în viaţă satisfacerea nevoii de putere. Niciodată nu voi spune ceva asemănător cu ceea ce a afirmat el când se afla pe marginea prăpastiei destinului:

„ Viaţa nu e decât o umbră care se mişcă, un jucător slab

Care îşi joacă mândru şi neliniştit rolul pe scenă”.

De ce?

Pentru că El îmi spune: „ Te-am purtat pe braţe de la naşterea ta, până la bătrâneţea ta Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţea ta te voi sprijini. Te-am purtat şi tot vreau să te mai port, să te sprijinesc şi să te mântuiesc.” ( Isaia 46: 3,4)Şi nici nu voi spune, asemenea lui Angelus Silesius, că „trandafirul, fără un motiv anume, înfloreşte pentru că înfloreşte”, ci voi îmbrăţişa adevărul exprimat de Hugo: „Viaţa fără Duioşie şi fără Iubire nu este decât un mecanism uscat, scârţâitor şi sfâşietor…şi mai presus- exprimat  de Apostolul Pavel  astfel: Toate au început prin Hristos şi îşi găsesc scopul în EL. ( Coloseni 1:16b) De aceea, contopită cu Eul infinitului –care este iubirea vieţii mele şi sursa din care inima mea se alimentează pentru a-i putea iubi cu dragostea agape pe semenii mei – trăiesc în această viaţă. Merită trăită!” 

Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu… Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi ( 1 Ioan4:16,19)

Ligia Seman

Anunțuri

Un gând despre „       Ce mă motivează în viaţă (eseu – fragment din romanul „Portrete din cioburi” de Ligia Seman)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s