VIETI TRANSFORMATE – cu Eli Hentes

* Interviu de la Radio Vocea Evangheliei, Timişoara*

“Simţeam un gol tot mai adânc în inima mea; la un moment dat credeam că banii vor fi cei care vor completa fericirea şi golul. Am avut bani…nici asta…”

Eli Henteş a lucrat că actriţă la Teatrul de păpuşi din Târgu Mureş, apoi a devenit manechin.
În familia ei au fost persoane care s-au ocupat de vrăjitorii, iar aceste practici au lasat o amprentă puternică asupra gândirii doamnei Eli Henteş. Mai târziu a avut probleme de sănătate şi boli grele.
*
Eli Henteş:
– Bunicii din partea tatălui se ocupau cu magia albă, aşa zisa magie albă. O practică ocultă, dăunătoare, pe care, din nefericire astăzi în România o practică foarte mulţi. Şi cei care o practică nu stiu că aceasta îi duce în iad.
Bunica mea se ocupa cu ghicitul şi cu descântatul. Nu aveam decât vreo 8 – 10 anişori când obişnuiam să stau de-a dreapta ei la masă şi să urmăresc aranjamentele cărţilor şi toată practica, care îşi pusese amprenta pe fiinţa mea crudă. Astfel încât mai târziu, după ani, începusem să practic şi eu. Mai în joacă, mai în glumă, dar fără să-mi dau seama că de fapt eram o marionetă în mâna Satanei.
Le ghiceam colegilor mei şi ei erau tare încântaţi că Eli le ghiceşte. Veneau cu ceşti de cafea, bineînţeles veneau cu o prăjitură, cu un măr, cu un dar ca să le ghicesc, iar eu nu vedeam ceva rău în asta şi nici ei.
Dar, pe zi ce trecea, această practică mă lega tot mai puternic cu nişte legături demonice invizibile, care nu le putea rupe nimeni. Omeneşte nu puteau fi rupte, decât de o putere dumnezeiască. Mă distram bineînţeles, dar colegii îmi spuneau că tot ceea ce le spun eu este adevărat.
Pentru că nu-mi găsisem bucuria şi fericirea nici acolo, am început să fac anumite cursuri, de ghizi, de manechini, devenisem manechin…

Reporter:
– Ce urmăreaţi prin toate acestea, ce căutaţi atunci? Ce vă lipsea?

Eli Henteş:
– Simţeam un gol tot mai adânc în inima mea; la un moment dat credeam că banii vor fi cei care vor completa fericirea şi golul. Am avut bani… nici asta. Pe urmă îmi spuneam: “Cei care fac turnee trebuie să fie fericiţi”. În acei ani eram foarte elegantă, eram tânără, drăguţă, curtată, aveam bani, făceam turnee în ţară, în străinătate, dar… departe de a fi adevărata fericire.
Făceam la sfârşit de săptămână chefuri cu bancuri porcoase şi dans până dimineaţa. Toţi eram departe de Dumnezeu.

Reporter:
– Răspunsurile pe care le ofereaţi colegilor dumneavoastră atunci când vă solicitau să le ghiciţi, veneau din faptul că intuiaţi ce aveau ei nevoie, sau efectiv simţeaţi că altcineva vă comunică acele lucruri? Era o invenţie a dumneavoastră sau eraţi folosită de Satana ca “transmiţător”?

Eli Henteş:
– Bineînţeles că toate acestea erau dictate de Satan, pentru că lucra în subconştientul meu, iar gura mea debita ceea ce vroia Satan să comunice şi oamenii erau încântaţi.
Mă întorc iarăşi puţin la bunica mea. Mereu casa ei era plină de oameni evlavioşi din sat, cărora bunica le ghicea şi oamenii credeau că e un dar dumnezeiesc. Dar era ceva demonic, drăcesc. Nici preotul din sat nu-şi făcea probleme. Oamenii erau întunecaţi de puterea malefică a celui rău şi veneau la bunica mea ca la un purtător de mesaje divine. Era ceva cumplit.
Peste ani, credeam că sunt şi eu purtătoare a acelor mesaje divine, însă a venit o zi binecu-vântată când într-adevăr mi-am dat seama că tot ceea ce am făcut era un păcat cumplit, care mă ducea în iad. Dar Dumnezeu a trebuit să mă treacă prin încercări.
Copilul meu s-a îmbolnăvit destul de rău, încât la 3 ani zăcea pe pat. Avea o pareză şi la mâ-nă şi la picior, de câteva zile se hrănea doar cu ceai.
Să-ţi vezi singurul tău copil bolind, să-l vezi efectiv în pragul morţii, este ceva cumplit. Stăteam lângă pătuţul lui şi plângeam, spunându-i lui Dumnezeu: “Doamne, ia viaţa mea şi dă-o propriului meu copil. Aş vrea să-l văd că trăieşte, Doamne. Eu nu mai contez, dar copilul meu să nu se chinuie.”
Soţul meu nu suporta suferinţa copilului şi din pricina aceasta venea foarte rar pe acasă. Începuse să bea, venea băut şi bineînţeles că asta agrava situaţia mea. Durerea era şi mai profundă.
În această stare, Dumnezeu mi-a descoperit nişte oameni minunaţi, o familie minunată de oameni cu adevărat pocăiţi. Prin această familie – familia Lungu din Târgu-Mureş – părinţii mei spirituali de altfel, prin aceşti oameni minunaţi
L-am cunoscut pe Cristos. Prin modul lor de a trăi, prin viaţa lor de zi cu zi în familie – pentru mine a fost un exemplu extraordinar.
Uneori credeam că joacă teatru, dar fiind vecinii mei, am început să-i cunosc mai îndea-proape. Ei mi-au spus: “Eli, orice vei cere lui Dumnezeu cu credinţă vei primi”. Într-o zi mi-au adus o Biblie şi mi-au spus: “Apucă-te şi citeşte Biblia şi roagă-te aşa cum ştii tu să te rogi. Simplu, nu poveşti învăţate”.
În suferinţa mea, nu aveam de ce să mă agăţ. De cine să mă agăţ? De soţul meu care pleca de acasă şi se îmbăta? Cui să-i spun oful meu? Copilului meu care avea 3 anişori şi ceva şi zăcea în pat… el ce să înţeleagă?
Atunci am început pur şi simplu să vorbesc cu Domnul. M-am dus pentru prima oară la o biserică evanghelică. Îmi aduc aminte că am plâns cu lacrimi fierbinţi şi am spus: “Doamne, dacă exişti, te rog să-mi vindeci copilul. Şi vreau ca această minune să se petreacă chiar astăzi sub ochii soţului meu.”
La biserică începuse rugăciunea şi eu m-am rugat printre primii. Am simţit în acel moment o putere extraordinară peste fiinţa mea, am simţit că Duhul lui Dumnezeu lucrează chiar în acel moment şi chiar am spus în rugăciune: “Doamne, medicii nu i-au mai dat şanse copilului meu decât maxim 2 ani. Dar Tu, care eşti doctorul doctorilor, arată-i soţului meu, care nu crede în Dumnezeu, că Tu exişti”. În cele din urmă, cu lacrimi în ochi, i-am mulţumit lui Dumnezeu că mi-a ascultat rugăciunea, pentru că am simţit efectiv că Dumnezeu s-a atins de copilul nostru.
Acasă m-a întâmpinat soţul meu şi mi-a spus: “Eli, minunea s-a petrecut. Fiul nostru a fost vindecat!” I-am spus soţului meu că am simţit şi am strigat: “Slavă Ţie Doamne! Îţi mulţumesc!”. Băieţelul a venit în faţa mea şi acum putea să mişte mânuţele şi picioarele perfect.

Reporter:
– Acest miracol v-a apropiat mai mult de Dumnezeu?

Eli Henteş:
– Da, însă s-a mai întâmplat ceva foarte interesant. Practica magiei, care-şi pusese ampren-ta pe fiinţa mea, m-a urmărit mult timp, şi Diavolul nu se dă biruit atât de uşor.
Înainte de a mă pocăi cu adevărat, începu-sem să studiez tot felul de practici. Prima dată am studiat practicile oculte şi tainele chiromanţiei, după aceea am trecut la Yoga, apoi la teozofie, dar toate acestea parcă mă legau şi mai puternic de Satan şi simţeam că Duhul lui Dumnezeu îmi vorbeşte că nu e bine ceea ce fac.
Chiar şi Yoga, cu toate că par doar exerciţii fizice extraordinare la prima vedere, în realitate nu sunt trasate de Dumnezeu, ci sunt o faţadă a întunerecului, a Diavolului, ca să cuprindă mai uşor tinerii în cursă.
Sunt faţade pe care Satan le foloseşte aşa cum se foloseşte chiar şi de televiziune – ne aduce în faţă anumite emisiuni, chiar şi creştine, dar în realitate… cât la sută sunt de altă natură, ca să ne rupă de tot ce este dumnezeiesc?
După studierea teozofiei, Duhul lui Dum-nezeu mi-a vorbit. Am stat în post şi în rugăciune şi pur şi simplu am auzit şoapta Duhului: “Opreş-te-te! Opreşte-te până nu este prea târziu!”. Dar am început să-i spun Domnului: “Doamne, dar învăţ atâtea lucruri extraordinare!”. Duhul lui Dumnezeu îmi spunea: “Îţi este de ajuns Scrip-tura şi ceea ce-ţi voi descoperi Eu prin Duhul Meu pe parcurs”.
M-am oprit, dar într-o noapte mă trezesc lovită peste picior, ca o lovitură de palmă. Locuiam la etajul III la bloc şi afară era undeva un neon care bătea cumva spre cameră. Mi-am zis: “Cu sigu-ranţă soţul meu s-a dus la baie şi cine ştie cum m-am dezvelit şi m-a lovit peste picior.” Dar nu era soţul meu. La picioarele patului era Satan. Efectiv l-am văzut nu numai cu ochi spirituali, ci
l-am văzut şi prin ochi fizici. Lumina bătea din spatele lui. I-am văzut fizicul, era rânjit înspre mine. Mi-am dat seama că este Satan. Stătea pe margi-nea patului la picioarele mele. Soţul meu era lângă mine, sforăia.
M-am îngrozit. Pentru că deja ştiam cum să mă rog Domnului, m-am acoperit cu pătura, m-am întors spre soţul meu şi am început să mă rog: “Doamne, îndepărtează-l te rog pe cel rău. Îndepărtează-l şi ia-mi Doamne duhul de frică”. Ştiam că Satana lucrează foarte mult şi prin duhul de frică, care, dacă te cuprinde, poate pune stăpânire pe tine. Domnul a îndepărtat duhul de frică şi am adormit foarte repede.
A doua noapte, a venit Satana în vis din nou. A început să mă acuze, să-mi spună: “Tu mi-ai slujit mie, tu trebuie să-mi slujeşti în continuare. Tu ai ghicit, ai făcut tot felul de practici, chiar Yoga, ai studiat asta, ai făcut asta”.
Atunci am spus: “Chiar dacă am făcut aşa, eu acum vreau să-I slujesc Stăpânului meu”. El zicea: “Te voi distruge”. Căuta în vis să mă distrugă, dar m-am trezit. Şi m-a cuprins iarăşi frica. Am luat Scriptura şi până spre dimineaţă am citit.
A treia noapte, din nou a venit Satana, tot în vis, în chipul unui om credincios. Însă ceea ce-mi spunea Satana – chiar din Evanghelia după Matei citisem – era răstălmăcit, deci nu era Cuvântul clar al lui Dumnezeu. Atunci am spus: “Pleacă Satano de aici, pentru că tu nu eşti omul lui Dumnezeu, nu eşti trimisul lui Dumnezeu”.
În acel moment, i s-a transfigurat chipul. Privirea îi era diabolică şi rânjetul la fel. Atunci a căutat din nou să mă omoare prin vis, dar am stri-gat şi cu adevărat am reuşit să mă rog şi să spun: “Sângele lui Cristos să te facă să dispari şi să te mustre”. Atunci el s-a spulberat în mii şi mii de bucăţi.
*
Viaţa mea se schimbase total. Din Eli care spunea bancuri chiar porcoase, de astă dată măr-turiseam ce a făcut Domnul în viaţa mea, cum Dumnezeu mi-a vindecat copilul, l-a îndepărtat pe Diavol şi mi-a dat atâta pace.
Până atunci ochii mei erau plini de lacrimi. Nu mă simţeam împlinită. Soţul meu venea tot mai băut acasă, mă bătea, părinţii mei şi rudele mele nu mă înţelegeau.
Între timp, soţul meu, care înainte îmi spunea zilnic că mă iubeşte, m-a părăsit pentru altă femeie. Pe moment o iertam pe amanta soţului meu, dar peste puţin timp îmi repugna din inimă o ciudă şi o mânie cumplită.
Colegii spuneau: “Cum, Eli nu ne mai ghi-ceşte?” Până le-am ghicit, până dansam cu ei, până mergeam cu ei, eram bună, apoi, dintr-o dată, Eli s-a stricat de cap. Acum eram toată numai zâmbet, numai pace şi mergeam să le spun o nouă experienţă cu Cristos.
Am fost operată de cancer de mai multe ori. Îmi era milă de fiul meu care nu era împăcat cu Domnul şi de soţul meu, care se clătinase foarte mult pe cale, din pricina bolii mele.
Dumnezeu m-a vindecat şi de cancer. Pur şi simplu mi-a dispărut tumoarea, după ce mai mulţi fraţi şi surori s-au rugat pentru mine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s