Eliberând destinul din întuneric – sesiune, Mamaia 2013

1001657_10201496259630992_342320004_nGeneza 1: 2

Pământul era fără formă şi plin de întuneric. Această situaţie e similară cu cea prin care deseori trecem noi. Incapacitatea noastră de a desluşi motivul prin care trecem prin situaţii dificile ne acoperă de întuneric. Însă, Dumnezeu a eliberat pământul din întuneric, la fel va fi şi destinul tău eliberat.

Să nu- ţi fie teamă de încercările din viaţa ta: ele au un scop, şi anume: ca să ne ajute să fim o mărturie bună. Duhul Sfânt va face ca suferinţa din viaţa ta să te transforme supranatural, să te şlefuiască: ” Căci, dacă voi aţi intenţionat să- mi faceţi rău, Dumnezeu a schimbat răul în bine.” ( Geneza 50: 20).

1. Dumnezeu eliberează destinul de sub întuneric. Moise scrie în cartea Exodului că ” am fost o naţiune care am descoperit destinul din întuneric.” Acest exemplu serveşte drept mărturie faptul că Dumnezeu este atotputernic şi că ceea ce a înfăptuit în Israel, prin Moise, Dumnezeu poate înfăptui şi în viaţa ta şi anume, să elibereze destinul din întuneric.

2. El foloseşte durerea din trecut pentru a revela un viitor plin de nădejde şi promisiuni: “ Iată, te- am curăţat, dar nu ca pe argint, ci te- am încercat în cuptorul suferinţei.” ( Isaia 48: 10)

3. Numele ” Moise” înseamnă ” scos din apă” ( Exod 2: 10) Este un scop în spatele durerii prin care treci. ” El te- a scos deja din apă”. Înainte ca să te fi văzut scos din apă, deja ai fost eliberat – cum Moise a primit numele de la naştere de “ eliberator”, la fel primeşti şi tu promisiunea că vei izbuti, înainte de a vedea izbăvirea.

4. Din durere, Dumnezeu va aduce putere. Biblia ne aduce pasaje scripturale ce ne pot servi ca exemple de oameni care au suferit. Din acestea putem înţelege că Scriptura se poate aplica problemelor prin cre trecem şi că noi nu suntem singurele care ne confruntăm cu greutăţi. Cu mii de ani în urmă, vedem că Dumnezeu a transformat durerea noastră în putere ( apostolul Pavel spune: ” când suntslab, sunt puternic” ).

5. Cum Duhul Sfânt a văzut întinderea de ape copleşite de întuneric, tot aşa şi El are în vedere negura din viaţa ta şi va face ca destinul tău să se nască din întuneric.

de Shaneen Clarke

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s