Conferinţă dedicată femeii – „Ai fost creată ca să străluceşti”

Conferinţa s- a adresat mamelor care au copii cu nevoi speciale beneficiari ai proiectelor fundaţiei „Star of Hope Romania” şi femeilor care doresc să fie încurajate şi echipate pentru misiune.
Un număr de 200 femei din toată regiunea Moldovei şi din Chişinau- Republica Moldovă s- au adunat laolaltă, timp de două zile pentru a se încuraja, susţine, învăţa lucruri noi despre misiunea femeii în familie.

Trei femei deosebite, din ţări diferite (Norvegia, România şi Statele Unite) cu o bogată experienţă în consilierea spirituală a femeilor, au încurajat mamele care au copii cu nevoi speciale şi femeile credincioase, accentuând valoarea femeii şi faptul că ea a fost creată să strălucească în casa ei şi oriunde va merge.

Pe parcursul celor două zile d- na Anne Christiansen a prezentat teme care au schimbat modul de raportare la viaţă al femeilor participante. Prin temele prezentate: „Chemarea vieţii tale”, „Cum să descoperi scopul vieţii tale”, „De la un destin eşuat la un destin divin”, participantele au descoperit că în lupta vieţii lor nu sunt singure, cel ce duce această luptă este Dumnezeu care poartă de grijă şi aduce soluţii oricărei probleme, prin Isus Hristos. Subiectele dezbătute de d- na Dr. Rodica Maloş „Reabilitatea fizică şi spirituală a femeii” şi „Cum să ocoleşti stresul” au îmbinat cercetarea ştiinţifică cu experienţa de viaţă trăită cu Dumnezeu.

Scriitoarea de literatură creştină, doamna Ligia Seman a încurajat femeile să îşi recunoască valoarea şi să treacă biruitoare prin încercările vieţii.

Angajaţii de la Centrul din Iaşi au pregătit pentru fiecare participantă fundiţe realizate manual ca un semn de apreciere.
Pentru masa de prânz, mămicile din Botoşani au pregătit mâncare tradiţional românească pentru toate participantele. Această slujire a plăcut tuturor, fiecare participantă simţindu- se slujită cu dragoste.

Prima zi de conferinţă s- a încheiat printr- un timp special de rugăciune în care mamele copiilor cu dizabilităţi şi femeile credincioase au adus înaintea Cerului motive de rugăciune. Cuvântul lui Dumnezeu a dărâmat ziduri şi a atins inimi.
Domnul Fred şi Haakon Skaug, reprezentanţii ” Star Of Hope Norvegia” au participat la conferinţă alături de patru doamne din Norvegia de la misiunea creştină „Jesus’ woman.”

Câteva impresii de la mămicile participante:

” În primul rând, doresc să mulţumesc Fundaţiei „Star of Hope”, D-nei Aurora Vatamaniuc, pentru invitaţia la acest important eveniment. M- am simţit onorată. A fost prima dată când participăm la o Conferinţă a femeilor, nu ştiam exact la ce să mă aştept, dar surpriza a fost mare. M- a impresionat totul, începând cu organizarea, felul în care am fost întâmpinată, cu un mic dar de la Anne, cu o steluţă în piept muncită de doamnele de la Fundaţie, cu zâmbete, şi terminând cu decorul şi acustica sălii; totul bine ales şi bine gândit până în cele mai mici amănunte, totul făcut cu suflet şi cu dedicaţie. Felicitări! Toate aceste lucruri, aparent mărunte m- au făcut să mă simt bine, răsfăţată chiar, şi sunt sigură ca la fel au simţit toate femeile din sală! M- a fermecat şi m- a emoţionat până la lacrimi muzica!
Dar asta n- a fost tot. Mesajele pe care le- am primit prin intermediul discursurilor invitatelor D-voastra, D-na Anne Christiansen, Dr. Rodica Maloş şi al scriitoarei de literatură creştină Ligia Seman, au fost pentru mine extrem de semnificative. Am avut convingerea că Dumnezeu a vrut ca eu să fiu în acea zi acolo şi să aud tot, şi pentru asta sunt recunoscătoare, am înţeles că pe noi , femeile aflate în dificultate, nu ne poate salva decât schimbarea atitudinii, a percepţiei vis- a- vis de copilul pe care l- am primit. Scopul acestei adevărate misiuni este, nu să ne simţim umilite sau nedreptăţite, ci să putem creşte spiritual. A fost o zi în care am simţit că m- am îmbogăţit, am primit multă informaţie creştină, spirituală, medicală, am primit din prea- plinul unor oameni deosebiţi, am empatizat cu aceştia şi m- am simţit valorizată. Vă mulţumesc încă o dată, Dumnezeu să vă aibă în pază şi să vă ajute în misiunea d- voastră!!
Cu stimă deosebită,
O mamică a unui copil cu dizabilităţi, din Iaşi”

” Pot spune că am fost impresionată de numărul mare de mame venite din afara judeţului Iaşi. Mi- a plăcut cum d- na din Norvegia a pus un mare accent pe unitate, să fim uniţi pentru că în ziua de astăzi oamenii sunt doar pentru ei.
Şi mâncarea a fost foarte bună, în mod special sărmălutele şi prăjiturile făcute în casă.
Sper să puteţi organiza şi în alţi ani pentru că avem nevoie să ni se ridice moralul, nouă, mamelor care au copii cu dizabilităţi.
Mama unui copil cu autism, Iaşi”

Am fost plăcut impresionată de tot ceea ce s- a vorbit la această conferinţă. Mi- a plăcut foarte mult de doamnele prezentatoare la modul în care au ştiut să ne explice iubirea pentru Dumnezeu, cum să avem grijă de persoana noastră şi a celor din jurul nostru.
Doamna Dr. Rodica Maloş a prezentat un subiect foarte important pentru mine, cel despre boli şi combaterea lor.
Mama unui copil cu Sindrom Down, Iaşi”

Conferinţa femeilor organizată de Fundaţia „ Star Of Hope Romania” a avut un program foarte bun cu multe subiecte interesante. Am fost încurajată de idea că femeile sunt foarte curajoase prin tot ce fac şi că ele sunt foarte valoroase pentru cei din jur.
Mama unui copil cu autism, Iaşi

Sursa: Star of Hope Romania

01-women_conf

02-Aura_Vatamaniuc-women_conf_2011

05-Rodica_Malos-women_conf_2011

06-Ligia_Seman-women_conf_2001

08-norway_team-women_conf_2011_2

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s