Mărturii despre conferinţa de la Mamaia, 2013 – partea a 2- a

1.Kolumban Hajnalka (Brașov)
Plec de la această conferință cu o altă viziune, am luat hotărâri sfinte, vreau să particip la trezirea care urmează să înceapă și de abia aștept să îi amintesc Domnului ce ne-a promis! Aleluia!
Am participat pentru prima dată la această conferință (sper să nu fie ultima) – a fost o minune faptul că Dumnezeu s-a îngrijit de banii necesari pentru ca eu să ajung aici (sunt divorțată de 17 ani și am crescut 2 băieți care îl slujesc pe Domnul; însă banii noștri sunt limitați).
A fost o mare încurajare pentru mine faptul că v-ați gândit și la femei divorțate (prin sesiunea specială pentru femei divorțate). Cu mirare, am constatat ce multe femei sunt în aceeași postură ca mine – e trist, dar și întăritor pentru mine pentru că nu sunt singură.
Concluzia pe care am tras-o în urma acestei conferințe este aceasta: dacă nu fac ceva pentru Domnul după câte am auzit la această conferință (Dumnezeu a investit în noi), nu știu cum voi da socoteală înaintea lui Dumnezeu!

2. Onuțe Alina (Brașov)
Este a patra oară când particip la această conferință. În fiecare an, Domnul mi-a vorbit în mod deosebit. Am învățat foarte multe lucruri pe care nu le știam și anume – ce înseamnă schimbarea, nu doar atingerea Domnului, ce înseamnă să proclami Cuvântul lui Dumnezeu peste tot ce ai și cum anume trebuie să faci acest lucru, cum să fii liber în Hristos și cum să te manifești liber. Am înțeles că eu nu sunt o victimă a trecutului meu, ci o biruitoare prin El. Anul acesta, o soră din grupul de părtășie mi-a amintit cum în anul 2009, i-am cerut Domnului să îmi dea copii (eram căsătorită de cinci ani și nu rămăsesem însărcinată). Domnul mi-a ascultat rugăciunea și m-a făcut roditoare în mijlocul casei mele, astfel că la conferința din 2012, am participat împreună cu băiețelul meu care era în pântecul meu, iar la conferința de anul acesta, am participat împreună cu al doilea băiețel care urmează să se nască. Mare este Domnul și în veci ține îndurarea Lui!
Rămân „mută” înaintea Domnului când văd cum El călăuzește totul la această conferință. Aș greși dacă aș spune că una dintre sesiuni mi-a plăcut mai mult decât alta. Domnul mi-a vorbit prin tot ce s-a întâmplat aici. De anul trecut, am înțeles că trebuie să fiu atentă la tot ce se întâmplă la această conferință. Anul acesta, am stat mai puțin la soare și m-am odihnit pentru a putea asimila tot ceea ce Dumnezeu vroia să-mi vorbească.
Nu cred că a fost femeie care să participe la vreo conferință de la Mamaia și care să nu fi fost atinsă de Dumnezeu. Cu siguranță Dumnezeu le-a vorbit tuturor femeilor (chiar dacă nu toate au avut curaj să mărturisească acest lucru în față). Dumnezeu lucrează la astfel de conferințe. Dumnezeu să vă întărească și să vă binecuvinteze cum știe El!

3. Huminic Petra-Valentina
La această conferință am scăpat de tortura în care trăiam, de confuzie. Toate lacrimile mele vor fi transformate în bucurie!
Psalmul 7:17: „Eu voi lăuda pe Domnul pentru dreptatea Lui și Îi voi cânta Numele, Numele Celui Preaînalt!”
Fiți binecuvântate! Voi începe prin a vă spune că Domnul Isus m-a ajutat să intru în destinul meu. Eram în haos, plină de neîncredere, durere și ură, confuzie și mândrie. Inima mea era atât de seacă, încât eram sclava mâniei, a descurajării și mă hrăneam cu îngrijorare în fiecare zi. Îl laud pe Domnul meu pentru că m-a ales și pentru că am fost aici. Am primit o ungere nouă, genunchiul și bazinul meu au fost vindecate. Am trăit două luni într-un chin îngrozitor: nu am avut un loc de muncă, am doi copii de întreținut, iar fostul meu soț îmi tot spunea că sunt o „zdreanță”. Însă Domnul a luat nimicul meu și l-a transformat în ceva puternic, mi-a dat putere să merg mai departe. Am decis să lucrez pentru Domnul meu, am făcut un legământ cu El. Vreau ca El să fie Angajatorul meu, vreau să lucrez la compania Lui. Îl laud pe Domnul pentru copiii mei pentru că înainte ca soțul meu să-mi spună că nu sunt o mamă bună, Tatăl din cer mi-a spus: „Fiica mea, tu ești cea mai potrivită să fii mama Ioanei și a lui Rareș! Eu am încredere în tine!” Destinul meu este unul glorios, gândurile mele le fac roabe ale ascultării de Cristos, pot totul prin Cristos care mă întărește, prin El sunt mai mult decât biruitoare!

4. Adriana,Regio Emilia – Italia
Dragele mele scumpe în Domnul Isus, am avut din nou privilegiul și harul să vă revedem! Mă bucur nespus de mult pentru slujitoarele care au stat la dispoziția lui Dumnezeu, ele au mijlocit pentru ca noi să primim învățătura Domnului.
Am venit la conferință cu două dorințe: să înțeleg mai mult voia Domnului și cu speranța că prin mine va fi binecuvântat măcar un suflet – nu m-am gândit care va fi acel suflet, dar, prin Harul Tatălui Ceresc, sora mea a fost atinsă.
Fiți binecuvântate împreună cu soții voștri, care v-au susținut cu atâta dragoste! Le mulțumesc în Numele Domnului Isus pentru că fără acordul lor nu ne-am fi putut bucura aici.

5. Jureschi Silvia-Violeta (Italia, Roma)
Conferința a fost extraordinară pentru că am descoperit lucruri noi, simple și logice, dar cu un efect imens pentru că ele ating adâncul sufletului. Domnul mi-a dat tot ce am nevoie; mai mult decât atât, El mi-a răspuns la toate întrebările mele la care nu găseam răspuns (nici nu a fost nevoie de o conversație cu vreo soră în particular). Îi mulțumesc Domnului pentru tot ce mi-a pregătit aici pentru sufletul meu.
Ar fi multe de adăugat, dar nu cred că o foaie este suficientă pentru a descrie adevăratele sentimente pe care le-am simțit la o astfel de conferință. Sper ca Domnul să vă arate cât de mult bine faceți sufletelor noastre! Domnul să vă binecuvinteze!
5. Cailean Margareta
În primul rând, doresc să vă spun ceva despre mine. În urmă cu aproximativ doi ani, Domnul m-a scos din vale. Eu am fost schimbată, dar nu m-am mulțumit cu atât. Îmi doream foarte mult să fiu cât mai aproape de Domnul, dar nu am reușit să fac acest lucru de una singură. Când am venit la această conferință, mi-am dorit două lucruri: să mă apropii de Domnul și să mă odihnesc. Am primit peste cerințele mele! Nu am cuvinte să vă spun ce este în inima mea (foarte, foarte multă odihnă fizică, dar și psihică). Îi mulțumesc Domnului și tuturor celor care au organizat această conferință!

6. Tcaci Nina (Republica Moldova, Chișinău)
Prezența Duhului Sfânt mi-a cercetat inima. Am luat niște hotărâri și decizii pe care, cu ajutorul Domnului, sper să le duc la îndeplinire. M-am simțit foarte bine la această conferință. Nu am mai fost la o astfel de conferință până acum. Plec de aici „încărcată” spiritual și totodată odihnită. Mulțumesc mult pentru oportunitatea pe care mi-ați oferit-o, pentru că am participat la această conferință! Nu a fost ușor să obțin viza, dar mi-am dorit foarte mult să vin aici, m-am rugat Domnului și am reușit! Mă rog ca la anul să vin împreună cu alte surori!

7. Penteleiciuc Natalia (Ucraina)
La această conferință m-am trezit din amorțeală și m-am umplut de Duhul Sfânt. Când am venit la conferință, eram însetată, doream să primesc cât mai mult Cuvânt și așteptam o schimbare în viața mea. Sesiunile au aprins în mine un dor după rugăciune și după lucrarea pentru Numele Domnului.
Am fost motivată de liderele pe care le-am avut și am hotărât că eu nu mai pot să fiu ceea ce am fost: e timpul să mă ridic, să intru în destinul pe care mi l-a pregătit Dumnezeu.
Am fost plină de bucurie în rugăciune, iar ceea ce s-a întâmplat la laudă și închinare nu am mai experimentat de foarte mult timp. Vorbind cu sora Rodica Volintiru, am putut să îmi deschid inima și am scos afară păcate nemărturisite de ani de zile. Am fost eliberată și știu că Domnul m-a călăuzit pentru a ajunge aici, cu surorile mele dragi. Vă mulțumesc din tot sufletul pentru că aveți dorința de a ne consilia și de a ne ajuta să găsim acele comori pe care Domnul Isus le-a pus în noi!

8. Andruș Olguța (Tg-Mureș)
Am venit la conferință cu așteptări și Domnul m-a surprins cu bunătatea Lui. Am fost atinsă în duhul meu, am fost umplută cu Duhul Sfânt. În urma slujirii uneia dintre surori, am început să vorbesc în alte limbi – multă vreme nu mai folosisem acest dar.
Am fost atinsă în sufletul meu, am fost întărită, Domnul mi-a vorbit în mod specific, am primit cuvânt profetic (l-am strâns în inimă; voi crede promisiunile lui Dumnezeu și voi aștepta împlinirea lor, pentru gloria lui Dumnezeu). Merg acasă cu hotărâri noi și mă rog ca Dumnezeu să mă țină în harul Său, să pășescu cu încredere în destinul meu!

9. Ștefanescu Magdalena (Cluj-Napoca)
Am fost foarte binecuvântată la această conferință! La Cluj, de trei ani ne rugăm pentru trezire și acum vedem că ea este aici!
Mulțumim organizatorilor pentru munca imensă, pentru amabilitatea lor deosebită și pentru tot ce au făcut pentru noi – această conferință ne-a adus o mare binecuvântare.
Biserica este într-o continuă transformare, ea merge „din glorie în glorie”, este precum un „lucrător care lucrează mereu”; să nu vă uitați la ceea ce ați fi dorit să fie mai bine făcut pentru că în anii care vor veni, veți reuși să faceți lucrurile tot mai aproape de desăvârșire!

10. Podariu Ileana (Italia, Roma)
Mulțumesc pentru tot ce s-a întâmplat aici! Vă iubesc mult!
Atingere divină, clipe minunate, ore, zile de cer. Prea puține! Dacă puținul acesta a fost atât de minunat, ce va fi în veșnicie?
Atingere divină. Dumnezeu mi-a descoperit încă puțin din Caracterul Său. Vreau tot mai mult. Se poate! La această conferință, mi-am stabilit noi ținte, noi obiective. Am înțeles mai clar ce înseamnă războiul spiritual și am primit strategii noi de luptă. M-am îmbogățit cu mai mult din Domnul și cu surori binecuvântate. Lista ar putea continua… Am un mare respect și o mare admirație pentru cei care au stat în spărtură și au plătit prețul pentru ca această conferință să fie o binecuvântare pentru participante!

11. Senciuc Valentina (București)
Am văzut o legătură foarte strânsă între temele din anii anteriori, am observat o continuitate. Cred din toată inima că acest lucru se datorează Duhului Lui Dumnezeu, care are grijă de toate lucrurile într-un mod minunat. Am fost foarte binecuvântată! Mi-am schimbat atitudinea în multe domenii, multe lucruri le văd acum dintr-o altă perspectivă.
Doresc mult ca hotărârile pe care le-am luat să rămână statornice în inima mea, vreau ca ele să lucreze pentru a aduce o transformare în mine – îmi doresc să ajung la o mai mare asemănare cu El și la cunoașterea voii Lui!

12. Petrovai Lileana (Timișoara)
La această conferință, am înțeles că încrederea mea în Dumnezeu trebuie să își aibă temelia în planul Lui, în caracterul Lui. Chiar dacă nu văd nimic, eu trebuie să mă încred în Dumnezeu! Pentru a ajunge aici, trebuie să mă duc la izvorul Iubirii. De asemenea, am înțeles că arma secretă este cântarea de laudă. Am fost marcată și de sesiunea „Destinul care vine din întuneric”. În final, am înțeles că El folosește durerea din trecut pentru a mă ridica, pentru ca eu să am o mărturie puternică. Prețul care trebuie plătit este moartea eului meu. Mulțumesc tuturor organizatorilor pentru această conferință!

13 . Pierce Daniela (Călărași)
Mulțumesc Domnului pentru echipa de lidere slujitoare, care au ajuns un nivel nou în pătrunderea în lumea spirituală. Mă bucur că nu păstrați doar pentru voi aceste revelații, ci, prin lupte, trageți alături de voi generația care este și cea care vine!

14. Hanuseac Elena (Scheia, județul Suceava)
Conferința a fost o binecuvântare extraordinară! Dumnezeu să fie slăvit pentru că în urma tuturor mesajelor am primit o putere divină, care m-a ajutat să cred că Dumnezeu e gata să-mi ia diabetul meu vechi de 32 de ani (am fost dependentă de insulină timp de 12 ani). Slăviți-l pe Domnul pentru că mă simt bine! Îl rog să mă ajute în continuare să rămân în credință, vreau să câștig acest război pentru slava și onoarea Lui Dumnezeu. Vreau să proclam biruința Domnului și vă rog să mă sprijiniți și dumneavoastră pentru a înălța Numele Lui!

15. Paraschiv Simona-Adina (Slânic, județul Prahova)
Această conferință a avut un mare impact asupra vieții mele. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru aceste lidere binecuvântate de Domnul Isus! Îmi doresc foarte mult să îmi schimb atitudinea și să devin așa cum dorește Isus – un alt om.

16. Martiniuc Maria (Ucraina)
Conferința de la Mamaia a avut un impact foarte mare în viața mea! Mi-am predat viața în mâna lui Dumnezeu!

17. Asimionese Nadia (Ucraina)
Conferința aceasta a fost specială pentru mine. Ar fi foarte multe de spus… Am fost adânc impresionată și motivată, îmi doresc mult să fiu o femeie după inima lui Dumnezeu, vreau să fiu vocea Lui pentru Bucovina, pentru familia mea și pentru Biserica mea.

Anunțuri

About Ligia Seman

Convingerea mea personală este că un scriitor, oricât ar fi de iscusit în a reda anumite stări sufleteşti sau evenimente, dacă exclude vocea lui Dumnezeu din scrierile sale, nu şi-a atins întru totul menirea. Poeta și romanciera Ligia Seman a debutat literar în cenaclul “Lucian Blaga” din Hunedoara condus de Eugen Evu între 1974-1995. După 1989 a fost profesoara de religie în învățământul hunedorean. Ligia Seman a publicat 4 romane de factură creștină, cu orientare neo-protestantă: Funiile dragostei (1995), 4 ediții Handicapul conștiinței (1999), 3 ediții Tragedie și triumf (2004), 2 ediții Portrete în cioburi, vol. I și II (2010) În ultimii ani, împreună cu soțul ei, care este consilier creștin, Ligia Seman lucrează în cadrul unui cabinet de consiliere. Este invitată să vorbească la numeroase seminarii și conferințe în țară și străinătate. Ligia Seman a scris și volumul pentru femei “Domnind peste împrejurările vieţii” (2006), cu eseuri îmbinate cu psihoterapie, propunând soluţii biblice. Ligia Seman locuiește în Hunedoara împreună cu soțul ei, Timotei Seman, și cele două fiice ale lor, Ruth și Rebeca. Vezi toate articolele lui Ligia Seman

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: