ACUM, VEŞNICUL „EU SUNT” şi LA MULŢI ANI 2014 !

Înaintăm prin timpul care ne măsoară trecerea cu o veşnică viaţă adăpostită în trupurile noastre vremelnice- vase de lut păstrătoare de comori… Am obosit, ne-am consuma energiile prezentului în înaintarea noastră spre vârfuri, spre doruri de semnificaţii dacă, ne-ar fi dat dinainte să cunoaştem “traseele viitoare”… Trecutul ne-a învăţat însă, atât de clar lecţia că, pasul nostru înainte de a atinge culmea pentru a arbora steagul cuceritor al înălţimilor, trebuie să obosească şi să sângereze în lupta cu ceţile văilor adânci şi a stâncilor colţuroase. Mai desluşit însă ca oricând  in sinuozitea neînţeleasă a drumului,  am auzit ecoul vocii bunului Păstor: “Domnul e Lumina si Mântuirea… De cine să mă tem?” Si cum să te temi, oare când, chiar noapte fiind, stele licăresc  iar lumina lor nu e altceva decat reflectarea luminii Soarelui, dovada existenţei lui?  Chiar daca stelele din noapte nu-ţi dau suficentă lumina de a vedea mai departe cararea- iti pot da speranta că noaptea nu e altceva decât un timp premergator răsăritului şi domniei luminii. Şi să nu uităm: chiar dacă pentru pământeni sunt şi nopţi cu firmamente fără stele, nu şi pentru Dumnezeu… nici pentru cei ce privesc orizontul prin ochii Lui!

Cu ce ochi privim viaţa?  Vrând nevrând, gratiile timpului  ar vrea să ne imprime atmosfera de închisoare a unor trecuturi în care regretele ne apasă, iar viitorul ne înspăimântă. Ciudat, dar real de multe ori. Neglijăm să trăim prezentul, fără să ne dăm seama că tocmai în felul acesta arătăm ca nişte bieţi întemniţaţi ai timpului.

“Adam”-ul din noi a cărui fire păcătoasă am moştenit-o împreună cu legea degradării îşi cere tributul cu fiecare linuţă în plus  grafată pe coordonata  timpului vieţii noastre… Se petrece totul pe nesimţite… Dar  aşa cum spune Scriptura :“…chiar dacă omul nostru de afară se trece, omul nostru din lăuntru se înnoieşte din zi în zi… Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice” (1 Cor.4:16, 18)… Din nou pun întrebarea- “Cu ce ochi privim viaţa? ” De ce ne sunt privirile absorbite: de trecut, de viitor sau de Cel Ce s-a numit pe Sine  “EU SUNT CEL CE SUNT” –  un veşnic ACUM… “Trecutul Adam” a adus moarte, CEL CE ESTE şi s-a întrupat într-o fire asemănătoare umană a adus eliberarea trecutului şi viaţa din plin a prezentului şi viitorului”.

Având in vedere veşnicul ACUM a Celui pentru care nu există timp, mai adăugând şi faptul că in limba ebraică folosită de evreii din timpurile biblice nu exista decât timpul prezent, ne putem permite să traducem tradiţionala urare rostită la cumpăna anilor:  “La mulţi ani” cu “The best new moment”( Cel mai bun moment)!  Adică: nu lăsa să treacă pe lângă tine nici o oră, o zi formată din  clipe fără a o trăi bucurându-te de ceea ce are sens cu adevărat şi plângând pentru ceea ce merită!

Ce bine ar fi să punem la socoteală că  acest ACUM pe care noi îl  trăim ca pe ceva banal, fără responsabilitatea unui ecou veşnic…. acest ACUM îl trăiesc în acelaşi timp cu noi şase miliarde de oameni ai planetei. Poate că, în timp ce noi trăim acest ACUM unic şi ireversibil,  rătăcind în neiertări, neiubire, critici… gunoaie… – alţii din aceste miliarde de suflete, într-un colţ din aceeaşi lume pentru care Hristos a dat totul – în acelaşi ACUM mângâie cu  suflare de martir (mireasmă de cer) mâinile ucigaşilor prigonitori. În acelaşi  ACUM în care poate vărsăm lacrimi de autocompătimire pentru soarta noastră “ nedreaptă” pentru ceea ce consideram că trebuia să ni se dea sau să nu ni se ia-  undeva în lumea aceasta – rămân îngeri încremeniţi în faţa mărturiei inimii mulţumitoare şi a cântului de laudă ale acelor fiinţe considerate de noi peste măsură de nenorocite care văd  un mare privilegiu al divinităţii- jumătatea de cartof- hrana lor, răsplata unei zile întregi de muncă sau câteva linguri de orez… În paturile noastre calde ne frământăm îngrijorându-ne de “pâinea…” sau mai modern spus: “bussines”-ul zilei de mâine, în timp ce Domnul priveşte trist la noi, dar zâmbeşte în acelaşi timp, în acelaşi ACUM când sărmani oameni ai  străzii fără acoperiş deasupra capului fac din cutia de carton un Templu al gloriei Sale. Poate că în acelaşi ACUM când pumnul meu sau al tău a bătut în masă categoric şi neînduplecat în a-şi apăra drepturile, ori degetul meu s-a îndreptat acuzator spre greşeala fratelui- într-un alt colţ de lume o mână cade tăiată de fanaticii musulmani pentru simplul fapt că a ţinut o Evanghelie… O Evanghelie pe paginile căreia este scris despre CEL CE ESTE începutul şi sfârşitul că… El tăcea ca un miel în faţa acuzatorilor…  Şi câte nu ar mai fi de spus aici?… De fapt, ce puţin cunoaştem…

Cum ar fi viaţa unei lumi întregi, dacă n-ar exista Dumnezeu cu atotştiinţa, dragostea şi judecăţile Lui perfecte? Ar mai avea sens gândul bun, jertfa, renunţarea, lacrima, surâsul?… Ar avea sens ACUM pe care îl trăiesc dacă el ar fi doar un simplu  tobogan  spre nefiinţă şi uitare?…

“Pentru Domnul o zi este ca o mie de ani si o mie de ani ca o zi”… Şi atunci, pentru noi- ce sunt anii?

Anii vietii noastre sunt lazile pline de comori care poartă in ele diamantele şi briliantele clipelor, orelor, zilelor din care  Dumnezeu  cu colaborarea noastră pregăteşte cununile  vesniciei…

“Fii credincios până la moarte” îndeamnă Hristos în Apocalipsa,  “ şi -ţi voi da cununa vieţii!”

Până la moarte înseamnă o viaţă întreagă:  clipă de clipă, zi de zi… an de an… până când pe coordonata timpului meu unic şi ireversibil se va grafa ultima liniuţă, ultimul ACUM pământesc…

Din toate aceste  ACUM-uri se va scrie cartea vieţii anilor mei  şi a tăi. Va fi aur, însă doar acele ACUM-uri trăite cu Hristos, restul va arde. Multi ani!- înseamnă, deci umblare  pas cu pas în credincioşie cu  Hristos, care e VIAŢA adevărată…
Deci : „ LA MULŢI ANI 2014!”

 

Anunțuri

About Ligia Seman

Convingerea mea personală este că un scriitor, oricât ar fi de iscusit în a reda anumite stări sufleteşti sau evenimente, dacă exclude vocea lui Dumnezeu din scrierile sale, nu şi-a atins întru totul menirea. Poeta și romanciera Ligia Seman a debutat literar în cenaclul “Lucian Blaga” din Hunedoara condus de Eugen Evu între 1974-1995. După 1989 a fost profesoara de religie în învățământul hunedorean. Ligia Seman a publicat 4 romane de factură creștină, cu orientare neo-protestantă: Funiile dragostei (1995), 4 ediții Handicapul conștiinței (1999), 3 ediții Tragedie și triumf (2004), 2 ediții Portrete în cioburi, vol. I și II (2010) În ultimii ani, împreună cu soțul ei, care este consilier creștin, Ligia Seman lucrează în cadrul unui cabinet de consiliere. Este invitată să vorbească la numeroase seminarii și conferințe în țară și străinătate. Ligia Seman a scris și volumul pentru femei “Domnind peste împrejurările vieţii” (2006), cu eseuri îmbinate cu psihoterapie, propunând soluţii biblice. Ligia Seman locuiește în Hunedoara împreună cu soțul ei, Timotei Seman, și cele două fiice ale lor, Ruth și Rebeca. Vezi toate articolele lui Ligia Seman

4 responses to “ACUM, VEŞNICUL „EU SUNT” şi LA MULŢI ANI 2014 !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: