CUGET CURAT SI PACE…

Asemăn adeseori clipele frumoase din viaţă, amintiri dragi cu o casetă muzicală pe care o deschizi ori de câte ori vrei să ţi se însenineze sufletul. O deschid cu aceaşi plăcere întotdeuna şi melodia ei mă încantă cu aceeaşi intensitate ca şi întâia dată. Notele muzicale îşi etalează conturul ca într-o oglindă a unui lac în care picură petale şi cercurile apelor te poartă dincolo de realitate în lumi magnifice. Vibraţiile muzicii, volubilitatea apei în cercuri…în cercuri…
Pe nesimţite o nouă melodie-stranie şi totuşi atât de plăcută se desprinde şi cercurile celelalte se îngemănează toate într-unul singur. Picură încă petale şi melodia îşi dezlănţuie profilul în străveziul apei. Puţin câte puţin nu se mai aude gingăşia petalelor sărutând luciul tăcut. E ceaţă. În surdina ca o şoaptă de vânt se mai aude aceea melodie a amintirilor ca un ecou . Tresar ,mă tem …ah, cât de mult mă tem. De ce? Nu pot desluşi concret. Incertitudinea mă face să strig din străfundurile fiinţei:”Încotro mă îndrept? Incotro?” Disting la orizont două capete de drum: la un capăt mi se pare că ar fi viziunea mea pentru care ani în şir am plătit atâtea preţuri iar la celălalt doar un zâmbet…doar atât… şi totuşi atât de îmbietor. Închid ochii să sting acel foc ce mă atrage într-acolo. Imaginea rămâne la fel de vie ca şi percepţia muzicii care mai stăruie, ca şi mireasma celui mai delicat parfum pe care nu-l poţi strivi prin închiderea pleoapelor, dimpotrivă. Mă lupt să caut izbăvirea în inimă dar ea e nespus de înşelătoare… O scumpă voce însă pe care o cunosc atât de bine, a Duhului Dragostei care este în mine îmi şopteşte clar, categoric: ”Hristos e totul, El şi numai El. El e Preaiubitul inimii, doar El e realitatea, restul e o deformare a realităţii “. Înarmat cu inţelegerea realităţii am curajul să privesc cu speranţă înainte. Viziunea şi zâmbetul s-au întrepătruns. Nu mai le asemăn cu forme nedesluşite. Hristos e aproape. Ah, Preaiubitul meu!… cum am putut să confund zâmbetul Lui divin cu ceva străin? Oare cum? De ce încă firea umană din mine îşi mai cere uneori atât de cutremurător tributul şi apoi îmi întunecă orizonturile cu necredinţa despre ceea ce este El. Plâng zdrobit, înfrigurat. Când e mai greu Îl simt şi mai aproape. Braţele Lui mă poartă departe de orice misterioase reverii…departe de incertitudini şi temeri. Mă aciuez aproape de inima Lui. Ce bine e în braţele Lui: iertare, mângâiere -melodiile cerului , dulce alin, divina oblăduire îmi dezmiardă sufletul !
Scumpe, curate, asemenea dansului lebedelor lui Ceaicovski amintirile, clipele frumoase plutesc pe oglinzile lacului vieţii. Se aud petale albe căzând, melodii valsând în cercuri. Şi e atâta pace în sufletul meu… atâta pace… cuget curat… cuget curat…
(citat adaptat din romanul „Tragedie si Triumf”, de Ligia Seman)

10922720_759144210829265_6832490326940475515_n

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s