DESPRE VALOAREA UNEI FEMEI

Psihologii creştini sau laici afirmă că maladia secolului nostru ar fi respectul scăzut de sine, adică oamenii nu-şi mai văd valoarea.
DE CE ESTE IMPORTANT DE STIUT CAT DE MULT VALOREZI?
Deoarece calitatea vieţii noastre creşte de obicei în funcţie de cine credem că suntem
O femeie are forţa să surprindă un om. Poate controla certuri. Poate să ducă sarcini grele. Menţine frumuseţea, iubirea şi opiniile. Surâde când ar trebui să strige, cântă când ar trebui să plângă. Plânge când e bucuroasă şi râde când e speriată. Iubirea ei e incontrolabilă! Unicul lucru greşit în ea este că de multe ori uită cât de mult valorează.
Valoarea de sine este credinţa că viaţa ta are valoare şi semnificaţie. Cuvântul grecesc pentru valoare este axios şi se referă la greutate. În vremurile biblice, aurul sau alte metale preţioase erau puse pe un taler, unde greutatea determina valoarea lor.
Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argiint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. (1Petru1: 18 – 21)

Prea multe femei îşi trăiesc viaţa sub un permanent asediu mintal format din gânduri care spun: „Este vina altcuiva,” „Am fost maltratată,” „Dacă persoana aceea m-ar lăsa în pace, aş reuşi şi eu,” „Guvernul e de vină,” „Aşa am crescut eu şi de aceea…,” „Nu este vina mea” şi aşa mai departe. Viktor Frankl, supravieţuitor al lagărului de exterminare nazist de la Auschwitz, definea libertatea supremă drept „abilitatea de a-ţi alege atitudinea în orice circumstanţe, abilitatea de a-ţi alege propria opţiune.” Cea mai cumplită închisoare din lume este cea în care ne ferecăm singuri — mintea noastră. Mentalitatea de victimă ne ciunteşte abilitatea de a creşte şi ne macină puterea dată de Dumnezeu ca să trăim biruitori. Mentalitatea de victimă trebuie eradicată complet din gândirea noastră.

Nimeni nu te poate ţine în situaţia în care eşti decât tu însuţi. Începe de astăzi să-ţi asumi responsabilitatea de a părăsi statutul de victimă şi de a deveni un învingător. Termenul „responsabilitate” derivă din cuvântul rădăcină „răspuns.” S-ar putea să nu poţi controla tot ce îţi fac alţii, dar poţi controla răspunsul tău la acţiunile lor. Răspunsul tău determină libertatea şi creşterea ta! S-ar putea ca alţii să fie responsabili de modul în care ai ajuns în situaţia în care eşti, dar numai tu poţi decide dacă te vei complace în aceste circumstanţe, sau vei începe să trăieşti deasupra lor.

Calitatea vieţii noastre creşte de obicei în funcţie de cine credem că suntem. Viaţa noastră nu se îmbunătăţeşte prin schimbări exterioare. Noi ne schimbăm dinăuntru în afară. „Căci omul este ceea ce gândeşte în sufletul lui” (Proverbe 23:7). A mărturisi literar înseamnă „ a te pune în acord”, a spune la fel cu. Constă în a spune cu gura noastră ceea ce Dumnezeu a spus deja în Cuvântul Lui. Credinţa din inimă din Romani 10 : 9, nu este pe deplin eficientă până când nu este mărturisită cu gura. În Evrei 3: 1, Hristos este numit – Marele Preot al mărturisirii noastre. Doar când noi mărturisim cu gura noastră în conformitate cu cuvântul Lui face posibilă pentru noi slujirea Lui preoţească, adică – noi să primim beneficiile jertfei Lui: iertarea păcatelor, eliberare, restaurare, vindecare, biruinţă.

Dumnezeu nu renunţă niciodată la tine! Comparându-ne cu lutul, Ieremia 18:4 spune: „Vasul pe care-l făcea n-a izbutit, – cum se întâmplă cu lutul în mâna olarului. Atunci el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă.” Indiferent că ai păcătuit extrem de mult, sau consideri că ai dus o viaţă morală, dar imperfectă, Dumnezeu nu te aruncă ca pe ceva fără valoare, ci va continua să te dezvolte ca să-ţi atingi potenţialul maxim.

Tu eşti manifestarea gloriei lui Dumnezeu! “Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu” ( Ioan 17: 22) Romani 8: 30 b “ Pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit” La fel cum Domnul Isus este numit – oglindirea slavei lui Dumnezeu (Evrei 1:3) – la fel şi noi suntem oglindirea gloriei Tatălui pentru că aşa cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta( 1Ioan 4:17). Manifestarea gloriei lui Dumnezeu nu depinde de circumstanţele în care te găseşti. Ea se va manifesta mereu pentru că tu eşti gloria lui Dumnezeu. Scopul lui Dumnezeu nu este doar ca gloria Lui să locuiască în noi, ci gloria Lui să ne inunde şi să fim complet copleşiţi de ea până devenim inseparabili de această glorie. Tu nu te-ai născut ca să fii o victimă a împrejurărilor vieţii, societăţi sau diavolului! Romani 5: 17 ne spune că “domnim împreuna cu Hristos”! Te-ai născut în această lume să fi parte din răspunul lui Dumnezeu la strigătele şi durerile din lume, să răspândeşti viaţă în jurul tău.

* DIN CARTEA CONFERINTEI NATIONALE A FEMEILOR DE LA MAMAIA – „DE LA ESEC SPRE DESTIN DIVIN”

1781921_775278275882525_8952938199634266301_n

Anunțuri

About Ligia Seman

Convingerea mea personală este că un scriitor, oricât ar fi de iscusit în a reda anumite stări sufleteşti sau evenimente, dacă exclude vocea lui Dumnezeu din scrierile sale, nu şi-a atins întru totul menirea. Poeta și romanciera Ligia Seman a debutat literar în cenaclul “Lucian Blaga” din Hunedoara condus de Eugen Evu între 1974-1995. După 1989 a fost profesoara de religie în învățământul hunedorean. Ligia Seman a publicat 4 romane de factură creștină, cu orientare neo-protestantă: Funiile dragostei (1995), 4 ediții Handicapul conștiinței (1999), 3 ediții Tragedie și triumf (2004), 2 ediții Portrete în cioburi, vol. I și II (2010) În ultimii ani, împreună cu soțul ei, care este consilier creștin, Ligia Seman lucrează în cadrul unui cabinet de consiliere. Este invitată să vorbească la numeroase seminarii și conferințe în țară și străinătate. Ligia Seman a scris și volumul pentru femei “Domnind peste împrejurările vieţii” (2006), cu eseuri îmbinate cu psihoterapie, propunând soluţii biblice. Ligia Seman locuiește în Hunedoara împreună cu soțul ei, Timotei Seman, și cele două fiice ale lor, Ruth și Rebeca. Vezi toate articolele lui Ligia Seman

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: