Câteva gânduri din tema: „Întoarcerea la dagostea dintâi”

    Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru revărsarea de ungere a Duhului din această seară, pentru inimile deschise ale femeilor de a se întoarce spre dragostea dintâi în relaţia cu Iubitul inimii noastre – Isus Hristos.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru frumuseţea Bisericii Betania, a surorilor şi fraţilor cu inima plină de iubirea lui Hristos. Întotdeauna ospitalitatea lor a fost o mare încurajare şi binecuvântare pentru noi.

     Câteva gânduri din tema: „Întoarcerea la dagostea dintâi”:

     Diagnosticul spiritual pus de Isus Histos bisericii din Efes este asemănător cu diagnosticul stării interioare a Martei, sora Mariei. Marta era împărţită cu multe treburi (distrasă) şi nu mai avea timp şi energie „pentru singurul lucru care contează cu adevărat, pentru partea cea bună care nu se va lua niciodată”, adică – a sta la picioarele Domnului şi a asculta Cuvintele Lui (poziţie ce indică hotărârea de dedicare a vieţii ei ).“

   „Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta, și că nu poți suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt, și i-ai găsit mincinoși. Știu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, și că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este că ți-ai părăsit dragostea dintîi. Adu-ți dar aminte de unde ai căzut; pocăiește-te, și întoarce-te la faptele tale dintîi. Altfel, voi veni la tine, și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.”

    Apocalipsa 2:2-5 VDC

    Tirania urgentului, lucrurile care ne storc inutil energia, lucrurle materiale, îngrijorările, emoţii, rniă nevindecate etc. ne pot distrage de la singurul lucru care contează cu adevărat şi pentru care noi trăim. Marta este preocupată pentru a aduce schimbare lucrurilor exterioare. Dorea ca Hristos să o trimită pe Maria să o ajute în slujire, însă Hristos e preocupat de diagnosticul ei interior.

     Mulţi creştini trăiesc zilnic un eşec tehnic, o înşelăciune – aceea care spun că au timp mai târziu să se întâlnească cu Hristos care în fiecare dimineaţă vine la o întâlnire cu ei. Maria şi Marta – erau în aceeaşi casă cu Hristos, dar erau de fapt în doua lumi diferite.

     Înainte ca Maria să fie acea femeie care stătea şi asculta Cuvintele Domnului – a fost femeia cucerită de dragostea lui Hristos, capabilă să treacă peste orice tipare legaliste mozaice şi prejudecăţi pentru a sparge vasul de alabastru şi a uda cu lacrimile ei picioarele Domnului ….şi a le şterge cu părul capului ei. Mariei i se iertase mult şi de aceea avea inima plină de pasiune clocotitoare pentru Dumnezeu. Tuturora ni s- a iertat mult şi majoritatea înţelegem aceasta însă trebuie sa întelegem că avându- L pe El în noi care este ,,Dragoste”- avem şi poteţialul de a iubi mult, de a fii în clocot pentru El. Bisericii din Laodicea, Domul îi dă diagnosticul şi soluţia pentru vindecarea stări interioare: „Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentrucă zici: „Sînt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic“, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi dela Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe, ca să te îmbraci cu ele, și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii, și să vezi.”
Apocalipsa 3:15-18 VDC

    Rugăciunea Preaiubitului din Cântarea Cântărilor capitolul 1 este : ” Trage- mă după Tine şi haidem să alergăm” ! Şi Impăratul a dus- o în odăile Lui. Puterea Lui de atracţie este puterea noastră de a alerga împreună cu El. Să ne rugăm mereu: Doamne, atrage- ne spre Tine, vrem să fim una cu Tine, cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El! „

    O concluzie a Iubitei din Cântarea Cântărilor este aceasta: ” Preaiubitul meu este al meu şi eu nu mai sunt!” Este o dragoste care duce la identificarea cu persoana iubită! Aceasta este dragostea dintâi!

    Moise a cerut să vadă slava lui Dumnezeu. S-a identficat cu slava Lui. Maria stătea jos la picioarele Domnului şi Îi sorbea cuvintele – s-a identificat cu Cuvintele Lui!  Ioan- stătea cu capul sprijinit pe pieptul lui Isus- s- a identficat cu inima Lui plină de iubire, ajungând astfel Apostolul iubirii, cel care a scris prin Duhul : ” “Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, și a trimes pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.”
1 Ioan 4:10 VDC

     Doar aceia care au fost zdrobiţi, cuceriţi de această iubire pot iubi cu dragostea din Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu aşa cum este descrisă in 1 Corinteni 13 este dragostea dintâi, adică dragostea în original nu contrafacută de tiparele oamenilor care judecă, pun etichete …

    Dragostea Lui Dumnezeu vindecă, restaurează, dărâmă zidurile ce le putem construi conştient sau nu între noi sau între noi şi El. întodeauna – Preaibitul inimii noastre va găsi cale spre inima noastră dacă tânjim după El: ” Iată-l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, privește printre zăbrele. Prea iubitul meu vorbește și-mi zice: Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso! Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia, și s-a dus. Se arată florile pe cîmp, a venit vremea cîntării, și se aude glasul turturicii în cîmpiile noastre. Se pîrguiesc roadele în smochin, și viile înflorite îşi răspîndesc mirosul. Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso.”Cîntarea cîntărilor 2:9-13″
Cea mai minunata revelaţie în odăile intimităţii, ale iubirii adânci între noi şi Dumnezeu este concluzia Preaiubitei dn Cântarea Cântărilor:” sunt neagră, dar sunt frumoasă”, adică am valoare în ochii lui Dumnezeu pentru că aşa mă vede El… am potenţialul de a iubi cu dragostea dintâi pentru că El m-a cucerit şi în odaia de ospăţ  “El m’a dus în casa de ospăț, și dragostea era steagul fluturat peste mine.”
Cîntarea cîntărilor 2:4 steag – ” dagal” ( original ebraică) – ” a ieşi în evidenţ㔑) .
In urma faptului că ne întoarcem la acea dragoste prin care ne idenificăm cu Preaiubitul nostru, nu vom mai vorbi despre lucrarea mea, grupul meu de studiu, biserica mea… etc… Ele nu sunt ale noastre doar….Sunt ale Lui si noi suntem ai Lui! Aceasta este lucrarea autentică pentru Impărăţia lui Dumnezeu – când fiind uniţi cu El- îi dăruim Lui toată dragostea noastră!

    “Eu sunt a iubitului meu și el mă dorește pe mine. Vino, iubitul meu, să mergem pe câmpie, să ne adăpostim noaptea în sate! Ne vom trezi devreme și vom merge la vii pentru a vedea dacă a înmugurit vița, dacă i s-a deschis floarea și dacă a înflorit rodiul. Acolo îți voi dărui iubirea mea!”Cântarea Cântărilor 7:10-12 NTR
Viile, satele, câmpiile – sunt simboluri ale câmpului de lucrare. Aceste câmpuri de lucrare pot fii cei din familia noastră, din jurul nostru sau alte misiuni la care El ne cheamă pentru a lucra împreună cu El.

    Doamne, ajută- ne să alegem dragostea dintâi! Amin!

    Cea mai înaltă formă a revelaţie Bisericii este aceea că este căsătorită cu Hristos. Această revelaţie a umplut şi va umple tot mai mult, ca niciodată în istorie- inimile deschise ale credincioşilor pentru că revenirea lui Hristos este mai aproape ca oricând. Doar această revelaţie a căsătoriei cu Hristos, întoarcerea la dragostea dintâi va fi antidotul împotriva fricii care va domina lumea din pricina puterii celui rău care se va dezlănţui pe pământ pentru că ştie că nu mai are mult. Oamenii işi vor da sufletul de groază din pricina lucrurilor de care vor auzi însă: ” Duhul și Mireasa zic: „Vino!“ Și cine aude, să zică: „Vino!“ Și celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieții fără plată!”(Apocalipsa 22:17 )

1 S 2S 4S 5S 6S 3S

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s