DISTORSIONAREA COMUNICĂRII ŞI COMUNICAREA LUI DUMNEZEU CARE ESTE ISUS HRISTOS PENTRU NOI

   Iubiți prieteni, zilele acestea scriind la noul roman pe paginile căruia, prin harul nemeritat a lui Dumnezeu, dezbat probleme actuale, am primit aceste gânduri referitoare la DISTORSIONAREA COMUNICĂRII ŞI COMUNICAREA LUI DUMNEZEU CARE ESTE ISUS HRISTOS PENTRU NOI. Am primit călăuzirea de la Duhul Domnului să împărtășesc aceste gânduri cu voi. Ii mulţumesc pentru aceasta!
Omul a fost creat cu o nemărginit de mare PUTERE DE COMUNICARE – acesta fiind scopul creației lui -de a comunica cu Dumnezeul Infinit. Noi nu putem înţelege pe pământ dimensiunea capacității intelectuale şi spirituale cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe om, dar vom înţelege când vom ajunge în Gloria cerului când, datorită jertfei lui Hristos vom intra într-un trup al răscumpărării depline a poziției noastre de comunicare cu Dumnezeu.
Una dintre cele mai puternice arme îndreptate de forțele întunericului împotriva omului este DISTORSIONAREA COMUNICĂRII. Primul enorm pas în această direcţie a avut loc în Grădina Eden când în urma păcatului, omul a intrat în „ascunzătoarea” lui – s-a izolat faţă de comunicarea cu Dumnezeu, faţă de comunicarea cu el însuşi şi faţă de singura fiinţă umana din univers- soţia lui, Eva – ce îl iubea cu adevărat chiar dacă tocmai demonstrase că nu e „perfectă” în deciziile ce l-au afectat şi pe el.
Următorul mare pas spre DISTORSIONAREA COMUNICĂRII cu Dumnezeu şi a oamenilor între ei a avut loc la Turnul Babel ( ÎNCURCĂTURA) când au fost înșelați de forțele întunericului că este posibilă comunicarea cu Dumnezeu doar prin puterea intelectului uman fără discernerea voii lui Dumnezeu în duhul – comunicarea in spirit.
„Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear şi au descălecat acolo. Şi au zis unul către altul: „Haidem să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc!” Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var. Şi au mai zis: „Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!”

Şi Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă, şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând. Haidem să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!” Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului, aşa că au încetat să zidească cetatea. De aceea, cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.” Geneza‬ ‭11:1-4, 6-9‬ ‭VDC‬‬

In acest text vedem un ALT TIP DE COMUNICARE – care seamănă a fi bun şi a promite unitate şi prosperitate dar care era de fapt o mare aroganta şi răzvrătire împotriva lui Dumnezeu.
ATENŢIE! ÎN ACESTE VREMURI DIN URMĂ, UNA DINTRE PRINCIPALELE ARME DE DISTRUGERE FOLOSITE DE DIAVOL SĂ ÎI ŢINĂ PE OAMENI DEPARTE DE DUMNEZEU ESTE DIMINUAREA CAPACITĂȚII DE COMUNICARE A OAMENILOR ÎN RELAŢIA CU DUMNEZEU, CU EI INŞIŞI ( TRĂIM ÎNTR-O VREME ÎN CARE SE TINDE SPRE DIMINUAREA EMOȚIILOR ŞI ASCUNDEREA LOR), FAMILIA ŞI BISERICA.
„ASCUNZIȘURILE” SAU IZOLAREA POATE AVEA FORMA SINGURATĂŢII… SINGURATATE CHIAR ŞI ÎN MIJLOCUL MULȚIMII DIN BISERICA, REFUGIULUI ÎN FAŢA COMPUTERULUI, COMUNICĂRII DISTORSIONATE VIRTUALE, A LOCURILOR DE MUNCĂ, PĂCATE NETRATATE, EMOȚII NEREZOLVATE, ZIDURI ÎNTRE SOŢ ŞI SOŢIE PĂRINŢI ŞI COPIII, FRAŢI ŞI SLUJITORI AI LUI DUMNEZEU.
CEA MAI PERICULOASĂ „ASCUNZĂTOARE” ESTE ACEEA CÂND OMUL REFUZĂ SĂ SE MAI DESCHIDĂ PE EL ÎNSUŞI ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU. TACE ÎN EL DEŞI VORBEŞTE, RUGĂCIUNILE TAC ŞI CUVINTELE TAC… Diavolului îi convine ca omul să tacă deoarece comunicarea se face prin cuvinte si COMUNICAREA CU DUMNEZEU SE FACE PRIN CUVINTELE SALE. UN SINGUR CUVÂNT A LUI DUMNEZEU ROSTIT DE CEL MAI NEÎNSEMNAT CREŞTIN POATE PUNE PE FUGĂ O ARMATĂ DE DEMONI ŞI EL POATE FI ELIBERAT! DE CE? PENTRU CĂ ESTE VORBA DE CUVÂNTUL SĂU CARE ARE CEA MAI MARE AUTORITATE ÎN CER ŞI PE PÂMÂNT!
Să nu uităm, să ne aducem mereu aminte ca ISUS HRISTOS ESTE COMUNICAREA NOASTRĂ CU DUMNEZEU, EL ESTE CEL CE A DESPĂRŢIT PERDEAUA DINTRE NOI ŞI DUMNEZEU.
DACĂ -CHIAR ACUM, CÂND CITEŞTI ACESTE RÂNDURI TE SIMŢI IZOLAT DE DUMNEZEU -VINO ÎNAINTEA LUI ISUS HRISTOS , MĂRTURISEȘTE-I PĂCATUL, SLĂBICIUNEA, NEPUTINȚA ŞI AI ÎNCREDERE ÎN CEEA CE EL A PROMIS CACI DACĂ NE MĂRTURISIM PĂCATELE, ADICĂ – DACĂ ACCEPTĂM SĂ PĂȘIM DIN ÎNTUNERIC SPRE LUMINĂ, DACĂ ACCEPTĂM SĂ LUAM VALUL ŞI SĂ RECUNOAȘTEM CUM SUNTEM CU ADEVĂRAT -EL NE VA IERTA ŞI NE VA AJUTA SĂ RĂMÂNEM ÎN LUMINA- TRANSPARENȚI ÎNAINTEA LUI ŞI ÎNAINTEA SEMENILOR ŞI ASTFEL ÎN TIMP CE PRIVIM CU FAŢA DESCOPERITĂ SLAVA DOMNULUI, VOM FI SCHIMBAȚI DUPĂ CHIPUL SAU DIN SLAVĂ ÎN SLAVĂ PÂNĂ ÎN GLORIA ETERNĂ.
ACEASTA LUCRARE NU ESTE O COMUNICARE DOAR INTELECTUALA CI LA NIVELUL DUHULUI SI ACOLO UNDE ESTE DUHUL LUI ESTE LIBERTATE. SI SPECIALITATEA DUHULUI SFANT NU ESTE SA SE OCUPE DE SFINTI CI DE ACEI SINCERI SI UMILI CARE AU NEVOIE SA FIE CURĂȚIȚI SI SFINȚIȚI:

„Însă mințile lor au fost împietrite. Căci până în ziua de azi, același văl rămâne neridicat când ei citesc din Vechiul Legământ, pentru că doar în Cristos acest văl este înlăturat.

Iar Domnul este Duhul, și acolo unde este Duhul Domnului este libertate. Iar noi toți, cu fața neacoperită, reflectând slava Domnului ca într-o oglindă, suntem transformați după același chip al Său, din slavă în slavă, întocmai ca de la Domnul, Duhul.”
‭‭2 Corinteni‬ ‭3:14, 17-18‬ ‭

IUBIȚI CREŞTINI, PE CAT DE PUTERNICA ESTE ARMA CELUI RĂU PENTRU A DISTORSIONA COMUNICAREA ASTFEL ÎNCÂT SĂ PREGĂTEASCĂ TERENUL DE GUVERNARE A LUI ANTICRIST CÂND OAMENII SE VOR UNI CA LA TURNUL BABEL – SĂ FIM CONȘTIENȚI CA PUTEREA LUI DUMNEZEU ESTE NELIMITATA ŞI PUSA LA DISPOZIȚIA NOASTRĂ. CEEA CE TREBUIE SA FACEM NOI ESTE SA LUPTAM SA FIM MEREU CONECTAȚI LA PUTEREA LUI DUMNEZEU PRIN RUGĂCIUNE, CUVÂNTUL SAU ŞI PĂRTĂŞIA CU ALȚI CREŞTINI CARE NE TINE IN LUMINA.
DAR SĂ NU UITĂM – CHIAR PUTEREA LUI DUMNEZEU POATE CORUPE CREŞTINII. PUTEREA LUI DUMNEZEU NE ESTE DATA CU SCOPUL DE A IUBI SI CREDINŢA LUCREAZĂ PRIN DRAGOSTE. NUMAI CÂND IUBIM CU ADEVARAT,DUMNEZEU NE POATE ÎNCREDINȚA PUTEREA DE A SCHIMBA LUMEA DIN JUR SI A- I AJUTA PE SEMENII NOSTRII SA IASA DIN ” ASCUNZĂTORI” – „GROPILE MORȚILOR VII ” DIN JURUL NOSTRU!

„Mâna Domnului a venit peste mine, m-a dus prin Duhul Domnului și m-a lăsat jos în mijlocul unei văi. Valea era plină de oase. M-a pus să umblu peste ele încoace și încolo și iată că pe suprafața văii erau foarte multe oase. Și iată că ele erau foarte uscate. Domnul mi-a zis: —Fiul omului, vor putea oare aceste oase să învie? Eu I-am răspuns: —Stăpâne Doamne, Tu știi! Atunci El mi-a zis: —Profețește despre oasele acestea și spune-le: „Oase uscate, ascultați Cuvântul Domnului! Așa vorbește Stăpânul Domn cu privire la oasele acestea: «Iată, voi face să intre suflare în voi și veți învia! Vă voi da tendoane, voi face să crească pe voi carne și vă voi acoperi cu piele. Voi pune suflare în voi și veți învia. Și veți ști atunci că Eu sunt Domnul!»“ Am profețit așa cum mi se poruncise. În timp ce profețeam, s-a auzit un zgomot ca un huruit. Și iată că oasele s-au apropiat unele de celelalte! M-am uitat și, iată, am văzut că aveau deja tendoane pe ele, carnea crescuse pe ele și erau acoperite cu piele; dar încă nu era suflare în ele. El mi-a zis: —Profețește suflării! Profețește, fiul omului, și spune-i suflării că așa vorbește Stăpânul Domn: „Vino, suflare, din cele patru vânturi și suflă peste acești morți ca să învie!“ Am profețit așa cum îmi poruncise și suflarea a intrat în ei. Ei au înviat și s-au ridicat în picioare. Era o armată foarte, foarte mare. Apoi El mi-a zis: —Fiul omului, oasele acestea sunt toți cei din Casa lui Israel. Iată că ei zic: „Oasele ne sunt uscate și nu mai avem nicio speranță! Suntem pierduți!“ De aceea profețește și spune-le că așa vorbește Stăpânul Domn: „Poporul Meu, Eu Însumi vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre și vă voi aduce în țara lui Israel. Poporul Meu, când vă voi deschide mormintele și vă voi scoate din mormintele voastre, veți ști că Eu sunt Domnul. Voi pune în voi suflarea Mea și veți învia. Vă voi așeza din nou în țara voastră și veți ști că Eu, Domnul, am vorbit și am făcut întocmai, zice Domnul.“”
‭‭Ezechiel‬ ‭37:1-14‬ ‭NTR

Anunțuri

About Ligia Seman

Convingerea mea personală este că un scriitor, oricât ar fi de iscusit în a reda anumite stări sufleteşti sau evenimente, dacă exclude vocea lui Dumnezeu din scrierile sale, nu şi-a atins întru totul menirea. Poeta și romanciera Ligia Seman a debutat literar în cenaclul “Lucian Blaga” din Hunedoara condus de Eugen Evu între 1974-1995. După 1989 a fost profesoara de religie în învățământul hunedorean. Ligia Seman a publicat 4 romane de factură creștină, cu orientare neo-protestantă: Funiile dragostei (1995), 4 ediții Handicapul conștiinței (1999), 3 ediții Tragedie și triumf (2004), 2 ediții Portrete în cioburi, vol. I și II (2010) În ultimii ani, împreună cu soțul ei, care este consilier creștin, Ligia Seman lucrează în cadrul unui cabinet de consiliere. Este invitată să vorbească la numeroase seminarii și conferințe în țară și străinătate. Ligia Seman a scris și volumul pentru femei “Domnind peste împrejurările vieţii” (2006), cu eseuri îmbinate cu psihoterapie, propunând soluţii biblice. Ligia Seman locuiește în Hunedoara împreună cu soțul ei, Timotei Seman, și cele două fiice ale lor, Ruth și Rebeca. Vezi toate articolele lui Ligia Seman

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: