SENTIMENTUL DE RESPINGERE Şi PAŞI PENTRU VINDECARE

In urmă cu ceva timp, am stat într-o perioadă de mijlocire agonizantă pentru RELAŢIILE DIN BISERICĂ. In acea perioadă, am întrebat pe Dumnezeu de ce în bisericile româneşti nu este unitatea de care avem nevoie ca să înfruntăm vrăjmaşul. Răspunsul pe care eu l-am primit în inima mea de la Duhul lui Dumnezeu, a fost foarte clar: DUH DE RESPINGERE. Pentru poporul nostru – este specifică această moştenire generaţională devastatoare numita RESPINGEREA. Dacă aceasta nu este identificată şi tratată corespunztor- rezultaul este că oamenii nu mai au încredere unii în alţii, se izolează, sunt complexaţi, se înconjoară cu ziduri de protecţie pentru a nu mai fi răniţi, nu mai sunt capabili să primească şi să dăruiască dragostea.
Să ne rugăm în primul rând pentru noi înşine să fim eliberaţi de orice formă de RESPINGERE. SĂ NE RUGĂM PENTRU ELIBERAREA BISERICII LUI HRISTOS DIN ROMÂNIA DE ORICE FEL DE FORMĂ DE REPINGERE, PENTRU RESTAURAREA DRAGOSTEI DUMNEZEIEŞTI ÎNTRE FRAŢI CE PRESUPUNE SĂ AVEM ÎNCREDERE UNII ÎN ALŢII – 1 Corinteni 13:7 Dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. AMIN!

Am scris mai jos mai multe cauze ce pot cauza RESPINGEREA, reacţii de apărare a celor care se confruntă cu SENTIMENTUL DE RESPINGERE şi PAŞI PENTRU VINDECARE.

3 SITUAŢII MAJORE CARE POT CAUZA RANA RESPINGERII
1. Un copil poate fi nedorit în timpul sarcinii. Atitudine anterioară a mamei a rănit acel copil chiar înainte de a se naşte
2. Când un copil nu primeşte dragostea demonstrată de la părinţi. Un copil neîmbrăţişat tinde să devină un copil respins. Am vorbit cu oameni care mi-au spus: Bănuiesc că tatăl meu m-a iubit, dar nu a ştiut cum să mi-o arate. Nu a făcut niciodată ceva care să îmi arate că mă iubeşte”!
3. Când fraţii primesc afecţiune inegală de la părinţi – indiferent dacă aceasta se întâmplă intenţionat sau nu. De ex. într-o familie cu 3 copii – părinţii îl laudă pe cel mare şi cel mic, dar nu zic nimic de cel mijlociu.
4. Trădarea. Când creştem ne expunem pe noi înşine de a avea mai multă respingere. De data aceasta durerea, faţă de anii copilăriei este compusă pentru că va implica şi încrederea noastră.

De mult ori am consiliat soţii care considerau că au pierdut totul. Ele s-au încrezut în soţii lor, li s-au dăruit fără rezerve, dar ei le-au părăsit şi ele s-au simţit trădate.

Alte feluri de trădări care cauzează RESPINGEREA
-ţi-ai deschis inima în faţa cuiva, ai avut încredere şi ţi-a demascat secretele altora…
– umilinţa publică ( ex. unui băiat care în timpul şcolii a fost anunţat public, scos în faţa clasei că a eşuat, de atunci el nu a mai fost acelaşi. El a ascuns acest lucru. A devenit foarte activ şi agresiv pentru a dovedi că e cel mai bun.
– o alta cale prin care se ajunge la sentiment acut al respingerii este – abuzul. Adeseori responsabil pentru abuz este un părinte, un bunic, o rudă…

REACŢIA NATURALĂ A CELUI CE A FOST TRĂDAT (RESPINS): „ Eu niciodată nu o să mă mai deschid! Nimeni nu o să mai aibă o altă şansă să mă mai rănească aşa! „

ZIDUL DE APĂRARE: „ De acord! Eu vreau să trec prin viaţă, dar niciodată nu am sa las pe cineva îndeajuns de aproape ca să mă rănească din nou ca şi atunci! Eu întotdeauna voi păstra un zid între mine şi alţi oameni!”

CINE VA SUFERI? Tu! Vei deveni o personalitate incompletă, ciuntită!

REZULTAUL PRIMAR AL RESPINGERII ESTE INCAPACITATEA DE A PRIMI ŞI DE A COMUNICA DRAGOSTEA. O PERSOANĂ CARE NICIODATĂ NU S-A SIMŢIT IUBITĂ NU POATE SĂ OFERE DRAGOSTE.

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU ESTE CEA CARE STIMULEAZĂ DRAGOSTEA NOASTRĂ SĂ RĂSPUNDĂ. DRAGOSTEA STĂ ŞI DORMITEAZĂ PÂNĂ CÂND ESTE STIMULATĂ DE O ALTĂ PERSOANĂ! FĂRĂ O INTERACŢIUNE DE ACEST FEL EA NU VINE LA VIAŢĂ: 1 IOAN 4: 19: NOI ÎL IUBIM PENTRU CĂ EL NE-A IUBIT ÎNTÂI!

4 PAŞI PENTRU ELIBERARE ŞI VINDECARE
PASUL 1: Recunoaşte natura problemei tale şi spune-i pe nume RESPINGERE. Inainte de a primi eliberarea lui Dumnezeu – El trebuie să ne aducă la momentul adevărului, chiar dacă acest adevăr pare devastator şi dureros.

PASUL 2: IARTĂ luîndu-L pe Isus drept exemplu – 1 Petru 2:21 Hristos a suferit pentru voi si v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.
Cum a întâmpinat Isus RESPINGEREA? Timp de 3 ani şi jumătate, EL şi-a dedicat viaţa întreagă făcând bine, iertând păcate, eliberând pe cei chinuiţi şi vindecând boli. Insă, mulţimea l-a ales pe Baraba în locul lui Hristos, strigând „La o parte cu Isus! Crucifică-l! Nu îl vrem pe EL, îl vrem pe Baraba, criminalul!
RĂSPUNSUL LUI ISUS ÎMPOTRIVA ACESTEI MARI RESPINGERI A FOST CĂ A IERTAT PE CEI CE I-AU GREŞIT ŞI S-A RUGAT PENTRU EI.

PASUL 3. VINO LA CRUCE PENTRU SCHIMBUL DIVIN
ÎNAINTE CA TU SĂ CUNOSTI ORICE FORMĂ DE REPSINGERE – HRISTOS A CUNOSCUT RESPINGEREA ŞI A PURTAT-O LA CRUCE ÎN LOCUL TĂU!
HRISTOS A PURTAT RESPINGEREA, UMILINŢA PUBLICĂ, TRĂDAREA, RUŞINEA ÎN LOCUL NOSTRU:
Isaia 53: 3 El era dispreţuit şi părăsit (respins–trad. lb. engleză) de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferintţ, ca unul de la care îţi întorceai faţa. El era dispreţuit şi noi nu L-am băgat în seamă!”
Isaia 61 : 7 In locul ocării voastre veţi avea îndoită cinste; în locul ruşinii se vor înveseli de partea lor, căci vor stăpâni îndoit în ţara lor şi vor avea o bucurie veşnică.

4. ACCEPTĂ DRAGOSTEA NECONDIŢIONATĂ A LUI DUMNEZEU: 1 IOAN 4: 19: NOI IL IUBIM PENTRU CĂ EL NE-A IUBIT ÎNTÂI!

PASUL 4: ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI CA FIIND CEA MAI VALOROASĂ OPERĂ DE ARTĂ ÎN MÂNA LUI DUMNEZEU.
Nu te mai uita înapoi la rănile din trecut, la eşecuri, la trădări, la începuturi greşite, la căsnicii sfărâmate, la copii cu probleme, la dezastre financiare. Dumnezeu te numeşte „ FIUL MEU”, FIICA MEA”!
2 Corinteni 5:17,18 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării.

Anunțuri

About Ligia Seman

Convingerea mea personală este că un scriitor, oricât ar fi de iscusit în a reda anumite stări sufleteşti sau evenimente, dacă exclude vocea lui Dumnezeu din scrierile sale, nu şi-a atins întru totul menirea. Poeta și romanciera Ligia Seman a debutat literar în cenaclul “Lucian Blaga” din Hunedoara condus de Eugen Evu între 1974-1995. După 1989 a fost profesoara de religie în învățământul hunedorean. Ligia Seman a publicat 4 romane de factură creștină, cu orientare neo-protestantă: Funiile dragostei (1995), 4 ediții Handicapul conștiinței (1999), 3 ediții Tragedie și triumf (2004), 2 ediții Portrete în cioburi, vol. I și II (2010) În ultimii ani, împreună cu soțul ei, care este consilier creștin, Ligia Seman lucrează în cadrul unui cabinet de consiliere. Este invitată să vorbească la numeroase seminarii și conferințe în țară și străinătate. Ligia Seman a scris și volumul pentru femei “Domnind peste împrejurările vieţii” (2006), cu eseuri îmbinate cu psihoterapie, propunând soluţii biblice. Ligia Seman locuiește în Hunedoara împreună cu soțul ei, Timotei Seman, și cele două fiice ale lor, Ruth și Rebeca. Vezi toate articolele lui Ligia Seman

Comments are disabled.

%d blogeri au apreciat asta: