Fragment din romanul ” Suflet și virtual” – din trăirile sufletești ale tânărului Marcus, dependent de computer, cum această dependență îi afectează întreaga ființă, relația cu fata ce o iubește și cum rugăciunea mamei aduce o geană de lumină în sufletul cuprins de întuneric al fiului ei.

90BE2A65-1457-4172-BB70-14AD29AAEBA9

”Și mai era ceva ce îl ținea cu mare forță între aceste două lumi: patima egoistă de care nu putea scăpa. Dar și acea forță amețitoare și malefică ce venea din partea ei și care îl trăgea tot mai mult în jos, căci nu era pregătit să facă față luptelor de împotrivire. Sandra nu era doar fotografia unei femei necunoscute de pe Internet. Avea acces la sufletul lui prin comunicare și prin stârnirea sentimentelor, mai mult decât orice sistem virtual depravat. Sandra era ea însăși și fotografia, și filmul, și sistemul virtual, dar și sufletul seducător care îi trăgea sufletul spre prăpastie. Îi inducea ideea că nu este decât un mare egoist care nu își va putea trăi altfel viața decât speculând momentul pentru satisfacerea propriilor dorințe. Fata pe care dorea să o iubească pur devenise dintr‑odată o unealtă a unor desfătări dorite cu frenezie. Îl făcea să uite de orice principii, de respect și țeluri înalte… Punea la picioarele ei clipa. Uita de el și de veșnicie. Dădea vina pe ea, dar când era sincer cu el însuși, trebuia să recunoască faptul că, oricâte dorințe bune ar fi avut față de ea, nu rezista compromisului din cauza presiunii puternice a imaginației sale formate în decursul timpului de fanteziile erotice pe care le consumase în lumea Internetului. Nu era simplu să te eliberezi de aceste lanțuri! În perioada cât a stat aproape de Gabriel, a participat la discuțiile care abordau problemele emoționale, de relații sau dependențe din perspectiva lui Dumnezeu, a avut un ghid pentru viață, era însoțit inexplicabil de o putere mai presus de el însuși, era ajutat să se țină de anumite hotărâri, să fie disciplinat, serios, simțitor și uman. Citind un pasaj din Biblie, cugetând la idei pe care le găsea aici, descoperise că există o putere dincolo de el însuși și motivații serioase pentru a se ajuta pe sine și pe Sandra.
Dar de când se îndepărtase de sursa binelui, căuta cu și mai multă aviditate să își umple vidul din el cu imagini și filme cu deviații extreme. Din cauza aceasta, se trezea de multe ori tratând‑o pe Sandra ca pe o femeie de moravuri ușoare și nimic mai mult. Nu era deloc mai altruist decât cei care o batjocoreau pe față, iar fata nu se opunea mojiciei lui. Această atitudine a ei, pe de o parte, îl îndurera, înțelegând că ea nu mai știe să se apere… Pe de altă parte, îl îngrijora, înțelegând că, din pricina prea multei uzuri și a rănilor sufletești, nu mai putea discerne între ce este normal sau nu într‑o relație. Oricâtă voință ar fi avut, nu era capabilă să se lase iubită și să iubească în adevăratul sens al cuvântului. Fusese educată că poate ține lângă ea un bărbat doar dacă se oferă și, astfel, suferea și înainte și după aceea… Erau nefericiți amândoi. Rușinea și vinovățiile îi devastau sufletul, dar nu se putea opri.
Își promitea sieși că va fi pentru ultima dată, dar uita de sine de fiecare dată și nu avea control asupra lui însuși. Și‑ar fi dorit în acele situații să fi fost învățat de copil cu disciplina, să fi fost antrenat în autocontrol căci de multe dureri ar fi fost scutit. Prins și torturat în acest angrenaj chinuitor, îl invadară din nou sentimente de răzvrătire față de tatăl său, de neiertare față de indulgența mamei și de o ură nestăvilită împotriva Generalului, a colegilor de liceu care, exploatându‑i sensibilitatea, l‑au împins în prăpastia unei vieți dezumanizante, lipsite de ideal, exilându‑l pe insula unei lumi periculoase. Era superactiv în acea lume, dar simțea că aceasta îi ținea captive și sufletul, și spiritul, și trupul. Cu cât dorea mai mult să se îndepărteze de ea, cu atât tentacule nevăzute îl urmăreau, cuprinzându‑l, paralizându‑i și mintea și voința, alterându‑i sentimentele, alimentându‑i cu și mai mult combustibil dorința de a se pierde pe sine în plăcerile acestui labirint.

Întorcându‑se înspre sursa care îi abrutiza sufletul și îl desensibiliza față de ceea ce este normal și uman, deși se dovedise a fi un tânăr cu mult potențial de a iubi până la jertfă, nu mai regăsea în el nici măcar sentimentul iubirii normale a unui băiat pentru o fată, oricât s‑ar fi luptat, deși știa că este îndrăgostit de Sandra și păstra mai departe în străfundul ființei lui credința că relația cu ea era ceva delicat și de valoare. Curând, toată această avalanșă de lucruri senzuale și deviante oferite de civilizația modernă, nelimitarea la care avea acces datorită creierului său extrem de dotat în lumea informaticii i‑au creat o stare sufletească diformă și o gândire tot mai confuză, dominată de fantasme. O rărise cu motocicleta, dar și cu sportul lui extrem de a sări de pe poduri înalte. Rareori își mai făcea apariția în casă. Doar ce traversa livingul când se întorcea de la școală, apoi se închidea cu cheia în camera lui. Și nimeni nu putea pătrunde la el. Uneori, nici nu ieșea din cameră pentru a lua masa. Îl dureau și capul și spatele, dar nu se plângea nimănui. În toiul nopților nedormite, obosit și stors la maximum de energie, chinuit de o migrenă cumplită, se ridica dintr‑odată din fața computerului. Se plimba prin camera lui ca un animal încolțit. Cădea pe gânduri, întrebându‑se: Unde mă aflu? Își răspundea: Aici! Dar nu era mulțumit cu răspunsul, căci acesta îl făcea să se simtă și mai gol, și mai deprimat. Se întreba din nou: Și totuși, unde mă aflu? Își răspundea, după un răstimp în care, cu multe eforturi mintale, reușea să aibă o întâlnire reală cu sine însuși: ”Nu, nu! Eu nu mă aflu aici pentru că tot ce mă înconjoară nu mai există pentru mine.”
Se îndrepta mașinal spre fereastră. Tot timpul, și zi și noapte, storurile le ținea lăsate. Nu mai știa când e lumină sau întuneric afară. Când e noapte sau o dimineață înviorătoare… Trăia într‑o nesfârșită buimăceală, cugetări pline de sălbăticie, răbufniri instinctuale și apoi frământări de conștiință, ca și cum de mult timp s‑ar fi aflat închis într‑o temniță subterană. ”Și totuși, unde mă aflu? Oare unde? ”
De la o vreme, mama lui ajungea înaintea lui acasă. Trăgea storurile de la fereastră, aducând lumina zilei în camera lui întunecoasă, ștergea praful, îi rânduia lucrurile împrăștiate. Lăsa fereastra larg deschisă pentru a pătrunde în camera lui îmbâcsită aer proaspăt. Odată, când s‑a întors de la cursuri, spre uimirea lui a găsit‑o tocmai pe ea, o femeie atât de cultă și rafinată, prosternată pe genunchi lângă patul lui. Știa că mama lui nu cunoaște multe despre Dumnezeu, dar faptul că se ruga pentru el era o dovadă a faptului că în sufletul lui întunecos, precum o temniță aflată sub pământ, era posibil să mai pătrundă iar o geană de lumină. ”
(” Suflet și virtual” , Ligia Seman )
DB80E144-99C7-4C72-88C4-346FD27F12FD

Un gând despre „Fragment din romanul ” Suflet și virtual” – din trăirile sufletești ale tânărului Marcus, dependent de computer, cum această dependență îi afectează întreaga ființă, relația cu fata ce o iubește și cum rugăciunea mamei aduce o geană de lumină în sufletul cuprins de întuneric al fiului ei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s