FRAGMENT DIN CARTEA DE STUDIU BIBLIC – “ SCHIMBATĂ, NU DOAR ATINSĂ DE DUMNEZEU”

LA CARE LUCREZ IN ACEASTA PERIOADA ( DIN CAPITOLUL: SCHIMBATA PRIN DRAGOSTEA DE JAR A LUI DUMNEZEU)
Oamenii de care Dumnezeu S-a folosit in decursul veacurilor au fost aceia care au înțeles că bizuindu-se pe resursele proprii niciodată nu vor putea fi ”perfecți spirituali”, adică – ceea ce este omenesc nu va putea vreodată satisface răspunsul omului din fire păcătos la natura lui Dumnezeu care este sfințenie. Când înțelegem că totul depinde de Dumnezeu și de puterea Sa prin care primim iertarea, curățirea, sfințirea, abilitățile – reazemul nostru va fi absolut total pe brațul și pe inima Lui, devenind noi înșine o povară plăcută pentru El, un sigiliu peste inima Sa care a simțit cu nevrednicia noastră și a dorit mântuirea noastră chiar înainte de a fi oricare dintre noi în această lume.
„Și unul din bătrâni mi-a zis: ” Nu plânge: iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David a biruit ca să deschidă cartea și cle șapte peceți ale ei.” (Apocalipsa 5:5)
El a venit în lumea noastră, a pământenilor având deja din lumea din care a venit ( cea cerească) – sigiliul meu și al tău peste inima Sa:
„Pune-mă ca o pecete pe inima Ta, ca o pecete pe brațul Tău.” ( Cântarea Cântărilor 8:6)
Având în inima Sa povara păcatelor noastre abominabile- El a ales sigilul piroanelor. Aleluia! O mie de limbi de aș avea tot nu aș putea să îmi exprim recunoștința căci Tu m-ai pus ca o pecete peste brațul tău pentru a-mi dărui răscumpărarea în locul sclaviei…
Iată că te-am săpat pe mâinile Mele și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei. ( Isaia 49:16)

Rugăciune fierbinte de pocăință și consacrare a castei Mirese, pusă deoparte pentru El, cea care s-a îndrăgostit pentru totdeauna de Acela care este Dragaoste:
”Având în vedere dragostea Ta copleșitoare, am crezut, Preaiubitule că te pot iubi cu toată pasiunea unui om răscumpărat de păcate căruia i-ai dăruit cerul. Am crezut că în timp ce vor contempla iubirea sublimă a inimii mele curățită de păcat- îngerii vor amuți… Am fost convinsă că mă pot ține strâns de Tine și că sunt în stare să dovedesc lumilor văzute și nevăzute atașamentul meu suprauman față de Tine ( chiar și când adorm inima să-mi vegheze…). Dar, iată-mă – prăbușită din nou la poala crucii din ” Dealul iubirii” plângându-mi nevegherile… Am eșuat încercând să-mi iubesc aproapele cu iubirea Ta, dar am fost invadată de stări ce le credeam de mult eradicate pentru totdeauna… Gânduri, atitudini, vorbe venite din adâncurile misterioase ale firii mele despre care am fost ferm convinsă că am răstignit-o o dată și pentru totdeauna. Recunosc săbiciunea, goliciunea mea și lipsa de putere. Toate acestea m-au zdrobit și au făcut ca rugăciunea mea să fie în clocot! Te rog fierbinte – pune-mă ca o pecete pe inima Ta și pe brațul Tău așa cum leviții îi purtau pe israeliți. Toată credința mea se îndreaptă acum nu spre puterea mea de a te ține strâns, ci spre puterea Ta de a mă ține aproape de Tine. Oh, cât am eșuat crezând că te țin tare și că puterea înseamnă a mă ține eu strâns de Tine. Nu mă mai bizui pe tăria mea de a Te ține, ci pe puterea Ta de a mă ține aproape de inima Ta. Nu mai vreau să vorbesc de dragostea mea, ci de dragostea Ta – singură autentică, nici de strâmsoarea mea căci s-a dovedit a fi o slăbiciune… Nici să fac pe eroul pentru cât de puternic am fost rămânând prin propriile eforturi sprijinită de Tine.
Dragostea Ta este mai tare decât moartea! Așa cum nimeni și nimic – nici un țipăt, nici o intervenție a celor mai puternici nu pot mișca moartea, nu o pot îndupleca dacă a venit, nu pot clinti sigiliul ei de peste o ființă care a trecut din lumea aceasta – tot așa nimeni și nimic ( nici îngeri sau demoni, nici o încercare sau putere a veacului de acum sau a celui viitor) nu ar putea îndepărta dragostea Ta pentru mine. Puterea de neclintit a dragostei Tale s-a impregnat în toate fibrele ființei mele și de aceea ”pentru mine a trăi înseamnă Cristos…”
”… Apele cel mari nu pot să stingă dragostea, și râurile nu ar putea să o înece.” ( Cântarea Cântărilor 8:7)

Dragostea este mai tare decât moartea… Dar- ah, iubirea înseamnă și gelozie… Numele Tău este Dumnezeul Dragostei, dar și Dumnezeu Cel gelos… Această gelozie mă va opri să aleg orice altceva mai presus de Tine. Va dărâma, chiar cu prețul suferinței toți idolii din inima mea.
Eu sunt a iubitului meu, și El mă dorește. ( Cântarea Cântărilor7:10)
Consacrarea unei ființe umane pentru Domnul precum a unei fecioare pentru iubitul ei, va face ca inima Lui să fie înflăcărată de dorul acestei iubiri, să ardă pentru a împlini nevoile ființei iubite, să o protejeze, să o mângâie, să-i dăruiască mai mult decât ea și-a putut imagina vreodată. Această iubire însă, este descrisă atât de bine pe paginile Sfintei Scripturi urmărind istoria poporului Israel – ca fiind mereu protejată de Iahve Caanah ( Dumnezeul Cel Gelos) care a ars până în temelii orice a stat între aleasa Sa și El. O, Doamne, Tu ești Același Dumnezeu – al Vechiului Testament … al Noului Testament și cel pe care noi Îl dorim azi. Acest Dumnezeu care ne dorește cu pasiune, din dragoste pentru noi – va arde toți idolii din inima noastră ” fiindcă Dumnezeul nostru este ” un foc mistuitor”. ( Evrei 11:29)… O, Doamne, Tu ne-ai implorat de multe ori: ” Întoarce-te la Mine căci Eu te-am răscumpărat.” ( Isaia 44:22). Oh, Doamne- Tu ai promis că nu vei lăsa și nici nu vei părăsi pe poporul Tău…si totuși, acolo unde păcatul a luat avânt și idolii au înlocuit pe Dumnezeu – Tu ți-ai retras prezența…chiar din Templu… Cele mai dureroase experiențe ale vieții au fost acelea când Tu ți-ai retras evident prezența Ta manifestată din viața mea… în perioade când am păcătuit dând onoare la orice altceva mai mul decât Tie… când am căutat să îmi satisfac setea după Tine cu orice altceva din aceasta lume! O, Doamne, închinarea slujirea noastră, noi înșine – doar Ție îți aparțin și așa precum un bărbat are dreptul să fie gelos când soția sa cochtează cu un alt bărbat – Tu și mai mult ai tot dreptul să fii gelos spre a ne aduce din nou lângă inima Ta, pentru binele nostru veșnic. Ah, ce bine că m-ai atras aproape de Tine cu orice chip!
E atât de bine acum – când sunt iertată și eliberată! Aleluia! Nimic nu este mai eficient pentru Împărăția Ta decât acel suflet care este cu adevărat liber să mărturisească dragostea Ta și să slujească sprijinindu-se doar pe Tine.
Dragostea este tare ca moartea… Înțeleg de aici, Doamne că nu contează cât de fermecător a fost cineva în această lume, dacă moartea va veni și va lua un păcătos, nimic nu va putea să îl cruțe. Pedeapsa veșnică pentru oricine care a fost admirabil, talentat, fermecător- dar nu a fost în întregime predat lui Dumnezeu, nu va putea fi înlăturată dacă moartea va veni. Doamne, te rog foerbinte pentru orice suflet care citește aceste rânduri- deschide-i ochii spirituali să te aleagă doar pe Tine ca fiind prioritatea principală a vieții. Te rog, conștientizează-ne mereu că niciodată prioritățile principale nu ne vor alege pe noi, ci Tu ai pus în noi voința de a alege.
Asa precum atat de frumos exprima versurile cantarii:
„Isuse dintre toți Te aleg mereu
În orice zi și-n orice clipă
Căci Tu ești viața sufletului
Și harul care mă ridică.

Isus aleg deplin cărarea Ta
Din miile de căi din lume,
Și vreau să merg pe ea cât m-ar costa
Dă-mi duhul Tău să mă îndrume.

Iuse aleg iubirea Ta de jar
Din tot ce lumea îmi îmbie
Ca să-mi aprind al inimii altar
Să ard acum și-n veșnicie.
Te aleg mereu! Te aleg mereu! Isus, Mântuitorul meu!
Să ne întoarcem din nou la titlul acesti cărți: ” Schimbată, nu doar atinsă de Dumnezeu”. Având în vedere dragostea arzătoare a Domnului pentru tine, ce ai dori să schimbi în viața ta?

Descrie cum vezi legătura dintre a fi o pecete pe inima și brațul Său și ” schimbată, nu doar atinsă de Dumnezeu.”

Având în vedere cât de crudă este pedeapsa veșnică pentru acei care nu au lăsat ca dragostea lui Dumnezeu să le cucerească inima – ce crezi că ar trebui să faci pentru ei? Poți face mai jos o listă cu persoane pentru care doresti sa te rogi constant. Amintește-ți mereu căci doar puterea Lui de a te ține aproape de inima Sa va fi cea care te va ajuta să nu abandonezi lupta pentru mântuirea celor pentru care te rogi.
Ligia Seman din cartea de studiu biblic pentru femei: ” Schimbată, nu doar atinsă de Dumnezeu” ( Capitolul :’ Schimbata prin dragostea de jar a lui Dumnezeu.”)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s